Traducere realizată de Ștefan Tiron după interviu publicat inițial aici, realizat de Joachim Boaz.
Cartea lui Jordan S. Carroll a câștigat recent premiul Hugo la categoria de non-ficțiune Best Related Work la Seatle Worldcon 2025.
Puteți achiziona la un preț rezolabil varianta fizica la editura University of Minnesota Press fie cea de ebook Kindle.
Vă mulțumesc foarte mult că ați acceptat acest interviu. Mai întâi, vă rog să vă prezentați și să ne spuneți care sunt domeniile dvs. de interes și cercetare.
Am obținut doctoratul în literatură engleză la Universitatea din California, Davis. Prima mea carte a fost Reading the Obscene: Transgressive Editors and the Class Politics of US Literature (Stanford UP, 2021), iar cea mai recentă carte, Speculative Whiteness: Science Fiction and the Alt-Right, tocmai a fost publicată de University of Minnesota Press. Lucrările mele au apărut în diverse publicații, printre care Journal of the Fantastic in the Arts, American Literature, Jacobin, The Nation și Los Angeles Review of Books. Mă interesează o serie de subiecte, de la cenzură la science fiction, dar toate lucrările mele tratează relația dintre politică și cultură din 1900 până în prezent.
Pentru claritate, care este definiția dvs. operativă a termenului „alt-right”? Poți da un exemplu specific prin care alt-right-ul se folosește de science fiction-ul clasic?
Alt-right este o mișcare fascistă, adică o mișcare insurecțională al cărei scop este răsturnarea statului pentru a reafirma ceea ce percepe ca fiind ierarhii naturale, inclusiv ierarhii de rasă, gen, clasă și religie.
Alt-right diferă de tendințele fasciste anterioare, cum ar fi mișcările White Power din secolul al XX-lea, în măsura în care a apărut din platforme online precum bloguri și imageboards. Drept urmare, a adoptat și spiritul de ireverență, eclectism și dezorganizare care caracterizează adesea aceste spații online.
Poate că mai important pentru acest proiect este faptul că alt-right este interesat în primul rând de o normalizare a fascismului ca urmare a câștigării războaielor culturale. Ei își răspândesc adesea mesajul prin comentarii culturale despre filme [și jocuri] și literatură de gen, inclusiv science fiction. Un episod tipic al unui podcast al lui Richard Spencer implică petrecerea unei ore sau mai mult analizând James Bond sau Batman.
Dar, chiar dacă alt-right este ceva relativ nou, care s-a format în timpul mandatelor lui Bush și Obama, eu susțin în această carte că are antecedente în cultura fanilor din secolul al XX-lea. Alt-right se inspiră dintr-o bogată colecție de imagini science fiction pentru a-și susține punctele de vedere. Unii partizani alt-right se consideră mutanți supraumani, de exemplu, în timp ce alții așteaptă Împăratul Zeu prezis în Dune (1965) de Frank Herbert.
De unde a venit inspirația pentru Speculative Whiteness?
Am început să mă interesez de mișcarea alt-right după ce am căzut în capcana blogurilor lui Nick Land, la mijlocul anilor 2010. Mă interesa întrebarea cum cineva care părea „unul dintre noi” – un academician interesat de lucruri precum cyberpunk – putea deveni un reacționar convins. Aceasta s-a dovedit a fi o întrebare greșită, însă, pentru că mi-am dat seama că nu era deloc incongruentă. De-a lungul istoriei fandom-ului, au existat fani care au îmbrățișat rasismul și fascismul. Am început să apreciez mai bine acest lucru după ce am ținut prelegeri despre H. P. Lovecraft și controversa premiilor Hugo [supranumita și Puppygate], pe care le-am conceput ca parte a unui proiect despre modul în care geekși autoproclamați, precum fanii sau programatorii de calculatoare, experimentează timpul. Așadar, am devenit interesat de nerd-ii fasciști care pretind monopolul asupra viitorului.
De ce credeți că extrema dreaptă este atrasă de ficțiunea speculativă în detrimentul altor genuri?
Aș spune că și genul fantasy-ul este la fel de important în istoria fascismului american și european, dar în această carte m-am concentrat pe science fiction, deoarece mi s-a părut un aspect mai puțin studiat al mișcării, poate pentru că este atât de contra-intuitiv. Fascismul a fost întotdeauna o formă de modernism: promite un viitor cu totul nou, care va fi total diferit de prezent în anumite aspecte importante. Science fiction-ul oferă, așadar, o mulțime de figuri imaginative pentru acest viitor nou și incitant (de exemplu, sub-genul naziștilor în spațiu cosmic). În plus, science fiction-ul este o caracteristică atât de omniprezentă a vieții culturale post-Star Wars, încât le permite să se insereze în conversații în care altfel nu ar fi bineveniți.
Cum abordează extrema dreaptă science fiction-ul anti-fascist și anti-rasist?
Adesea, alt-right interpretează science fiction-ul complet pe dos. Când văd fascismul criticat în texte precum The Iron Dream (1972) de Norman Spinrad sau episodul „Space Seed” (1967) din Star Trek: The Original Series, se identifică cu figura fascistă a supraomului prezentă în aceste texte, chiar dacă figurile și exemplele astea sunt acolo doar pentru a fi condamnate. Richard Spencer îl iubește pe Khan, chiar dacă îl urăște pe domnul Spock.
Așa cum explici în introducere, science fiction-ul poate servi drept „model, avertisment, previziune, vis și contrafactual” (8). Cum reconceptualizează alt-right, ca parte a proiectului său interpretativ, scopul science fiction-ului? Poate fi autocritic?
Alt-right vede adesea science fiction-ul ca o prefigurare a destinului pe care bărbații albi trebuie să-l realizeze. Ei au o viziune foarte grosolană asupra culturii: aceasta fie moralizează, fie demoralizează oamenii albi. Prin urmare, ei sunt interesați de science fiction doar în măsura în care aceasta îi inspiră să atingă măreția sau le stă în calea măreției. În ciuda sofismelor perorate de ei, este un mod de gândire foarte brutal, care exclude orice fel de auto-reflecție critică sau deschidere față de tipurile de experimente mentale pe care science fiction-ul le oferă atât de des.
Care este legătura dintre fascism și fandomul science fiction-ului istoric?
Tindem să-i considerăm pe fasciști ca fiind agitatori externi, care nu sunt fani adevărați, dar ei sunt prezenți încă din primele zile ale fandomului. Primul lider neo-nazist important din SUA a fost James H. Madole (1927-1979), care și-a început cariera în comunitatea science fiction. În scrierile sale care descriu filosofia Partidului Renașterii Naționale, el s-a inspirat adesea din imaginile științifico-fantastice ale unei elite cognitive avansate din punct de vedere științific, care ar conduce lumea și, în cele din urmă, ar transcende umanitatea pentru a deveni „homo superior”. În loc să considerăm science fiction-ul ca fiind inerent progresist, trebuie să îl considerăm o luptă continuă între tendințe ideologice concurente. Stânga pare să câștige acest război în cadrul science fiction-ului literar, cel puțin, dar a fost o luptă grea, dusă timp de multe decenii.
Ca persoană care a scris o teză de doctorat pe teme de istoriografie, sunt impresionat de analiza dumneavoastră privind percepția alt-right asupra istoriei, atât a trecutului, cât și a viitorului. Potrivit alt-right, care este legătura dintre cele două?
Ei văd viitorul ca o recreare a trecutului într-o formă high-tech. Este ceea ce ei numesc „arheofuturism”. În loc să-și imagineze că viitorul va fi radical diferit, ei cred că acesta va rezulta din principiile rasiale sau culturale care au fost întotdeauna inerente arienilor de mai bine de un mileniu. Drept urmare, ei nu văd viitorul ca pe o construcție a ceva nou, ci ca pe o eliberare a unui potențial rasial preexistent, care a fost exprimat anterior prin catedrale și așa mai departe.
De exemplu, ei văd adesea explorarea spațiului ca fiind pur și simplu cea mai recentă manifestare a dorinței înnăscute a europenilor albi de a cuceri și explora, care a sustinut si settler colonialismul. Rezultatul este că nimeni care nu posedă acel trecut european alb idealizat nu poate construi viitorul.
Este un mod anistoric și anti-istoric de a gândi lucrurile, care degenerează rapid într-o incoerență evidentă.
Slan (1940) de A. E. van Vogt și „alte romanțuri mutaționale” ocupă un loc important în analiza dumneavoastră. Susțineți că mutanții din aceste povestiri „tind să aleagă ieșirea [exit] în locul exprimării, formând enclave separatiste sau societăți secrete pentru a-și urmări interesele fără a fi nevoiți să se justifice în fața celor care nu îi înțeleg” (34). Care a fost impactul romanului Slan?
Slan le-a oferit fanilor mitul că erau o minoritate persecutată, dar superioară. Evident, acest lucru a apărut parțial dintr-un sentiment foarte real de marginalizare și frustrare față de modul în care erau tratați fanii la acea vreme. Dar a contribuit și la crearea unui model – alături de Atlas Shrugged (1957) de Ayn Rand – în conformitate cu care dacă ești înzestrat cu daruri speciale asta ar anula din start persuasiunea democratică și dialogul cu ceilalți.
Dușmanii din multe dintre primele povești cu mutanți se dovedesc a fi masele, care reprezintă o întoarcere primitivă la trecut în comparație cu vizionarii mutanți orientați spre viitor. Masele din aceste narațiuni sunt prea iraționale pentru a putea fi convinse cu argumente raționale – ele trebuie eliminate, evitate sau controlate.
Mulți scriitori de povești cu mutanți din anii 1940 erau foarte conștienți de acest lucru și au încercat să respingă dimensiunile elitiste sau autoritare ale acestei idei, dar este greu să nu vezi lucrurile astea ascunse în fundalul culturii fanilor. Un astfel de fan a mers chiar până la a afirma că fanii ar trebui să dezvolte un program eugenic pentru a crea o rasă superioară.
Există referințe contemporane la science fiction-ul clasic pe care le considerați deosebit de periculoase?
Cred că există o fascinație crescândă din partea unor personalități precum Elon Musk pentru narațiunile science fiction despre oameni inteligenți – de obicei sunt bărbați – care pot vedea mai departe decât restul noi ceilalți și folosesc această cunoaștere pentru a schimba lumea. Putem observa acest lucru în pasiunea lui Musk pentru seria Fundația de Asimov, evident, dar și în identificarea sa cu revoluționarii din romanul Luna e o doamnă crudă (1966) al lui Robert A. Heinlein [care printre altele a popularizat și acronimul libertarian TANSTAAFL No such thing as a free lunch „Nu există așa ceva ca un prânz gratuit!” ca expresie comuna a locuitorilor lunari din carte] care își folosesc inteligența și avantajul conferit de un AI/supercomputer [pe nume Mike] pentru a prezice modalitatea optimă de a răsturna statul și de a crea o utopie libertariană lunară.
Există, de asemenea, un interes crescând pentru combinarea acestei idei cu fantezii eugeniste, precum în filmul Idiocracy (2006). Tehno-fasciștii actuali par să creadă că avem nevoie de o populație cu un IQ ridicat pentru a salva civilizația nu numai de riscurile existențiale, cum ar fi inteligența artificială ostilă sau impactul asteroizilor, ci și de surplusul crescând de populație cu inteligență redusă, care gândește doar pe termen scurt. Aceasta este o idee veche în cultura science fiction, satirizată dar și propagată simultan în „The Marching Morons” (1952) de Kornbluth.
Ați indicat că una dintre strategiile SF-ului mainstream de dreapta (Lucifer’s Hammer de Pournelle și Niven, Farnham’s Freehold de Heinlein etc.) este „rasializarea colectivismului” (48). Puteți explica această expresie și legătura ei cu alt-right?
Colectivismul a fost adesea considerat o trăsătură rasială. Ni se spune că unele rase sunt conformiste din naștere, în timp ce altele sunt presupuse a fi prea incompetente pentru a trăi fără asistentă de la stat sau ajutor social. Individualismul, pe de altă parte, este adesea asociat cu eroii albi care sunt prea inteligenți, prea inovatori și prea plini de vitalitate pentru a accepta să fie conduși de masele mediocre.
Adesea, aceste mase sunt reprezentate ca niște canibali rasializați care vor să devoreze bogăția [proprietatea privata], și în cele din urmă, trupurile cetățenilor albi productivi. Ei se tem că săracii îi vor mânca pe bogați. Alt-right face parte din aceeași tradiție. De exemplu, mulți dintre membrii alt-right care sunt influențați de paleo-libertarianism susțin că albii sunt cei mai potriviți pentru a trăi într-o societate liberă. Prin urmare, ei cer „îndepărtarea fizică” a oricui este genetic sau cultural incapabil nevoit fiind să funcționeze într-un sistem de piață liberă.
Cum folosește alt-right science fiction-ul pentru a promova supremația americană în spațiul cosmic și de ce?
Alt-right iubește spațiul cosmic din mai multe motive. Ei consideră explorarea spațială cu echipaj uman ca un simbol al superiorității naționale și, ca urmare, consideră încetarea programelor spatiale lunare ca un semn al degenerării și declinului național. Comentatorii alt-right se plâng adesea că banii care ar putea fi folosiți pentru călătoriile spațiale sunt folosiți pentru a finanța programe de asistență socială pentru persoanele de culoare.
Mai mult, așa cum am sugerat, ei consideră explorarea spațială ca fiind împlinirea spiritului de pionierat alb. Alt-right crede că oamenii albi au o tendință naturală de a-și risca viața pentru a obține glorie.
Spațiul cosmic este, de asemenea, deosebit de atractiv pentru ei, deoarece este un loc pe care îl pot coloniza fără teama de a se amesteca cu populația indigenă. Spațiul este ciudat de gol pentru alt-right. Uneori ei se imaginează luptând împotriva insectelor din Starship Troopers (1959) al lui Heinlein, dar de obicei vorbesc despre spațiu sideral ca despre un vast lebensraum în care populațiile albe se pot extinde fără amestecuri sau interferențe. Nu sunt interesați să folosească science fiction-ul pentru a se gândi la o întâlnire cu celălalt.
De ce a îmbrățișat extrema dreaptă romanul Dune (1965), în ciuda sugestiei lui Herbert că „dorința noastră de mântuitori science fiction […] duce direct la totalitarism” (73)?
Alt-right iubește Dune în parte pentru că reprezintă acea combinație de arhaic și high-tech pe care o consideră destinul lor viitor. De asemenea, se identifică cu disponibilitatea lui Paul de a-și asuma riscuri existențiale – de a se distruge pe sine și întregul comerț cu mirodenii – pentru a atinge măreția. Mai mult, ei cred că numai un lider autoritar, precum un Împăratul Zeu, poate planifica viitorul îndepărtat. Societățile democratice, susțin ei, gândesc doar pe termen scurt, deoarece politicienii trebuie să satisfacă cerințele imediate ale alegătorilor lor, care vor doar ajutoare sociale gratuite de la stat. Paul este grozav pentru ei, deoarece este dispus să ignore ceea ce vrea oricine în acest moment și chiar să ucidă miliarde de oameni pentru a crea în cele din urmă o societate mai bună într-un viitor îndepărtat. Asta își dorește alt-right-ul: un despot prevăzător care va domina pe toată lumea pentru a-și manifesta viziunea. Intenția lui Frank Herbert a fost cel puțin ca aceasta să fie o poveste cu caracter de avertisment despre puterea liderilor carismatici, dar alt-right este adesea dispus să omită aspecte ale narațiunii sau ale contextului care sunt incomode pentru interpretările lor.
Care sunt următoarele tale proiecte?
Am început să scriu fantasy și science fiction. Am o povestire scurtă care va apărea în Kaleidotrope, precum și câteva altele în curs de publicare. De asemenea, am în pregătire și câteva proiecte critice.
Îți mulțumesc enorm că ți-ai făcut timp să-mi răspunzi la întrebări.