În ciuda agitației din sfera politică, spectrul ideologic românesc este mai îngust ca nicicând în ultimii 30 de ani. Există un consens total asupra rolului statului în economie, raportarea acestuia față de minorități, obiective pe termen lung, precum și o convergență în dezinteresul afișat față de probleme existențiale precum criza climatică. Curioasă este și apariția fantomatică a stângii, peste tot identificată ca un dușman, nicăieri cu adevărat prezentă. Că este vorba despre vânătoarea de sexo-marxiști, soroșiști, comuniști și neo-comuniști sau ciume roșii, stânga bântuie spectrul politic cu lipsa ei sublimă.

Asta ar fi o primă motivație din spatele Spectrului: subliniind ironia existenței negative a stângii, articulăm un proiect pozitiv în numele ei.

Desigur, termenul de ”spectru” ne duce cu gândul la o traducere prin calc, din engleză, a primului rând din Manifestul Partidului Comunist. Este simplu să treci cu vederea calcul punându-l în seama unei cunoașteri precare a limbilor folosite, erijându-te pe o poziție ontologică superioară. 

Dar această trecere cu vederea este numai un reflex conservator prin care se ignoră că stânga este într-adevăr o stafie. Iar stafia, ca atare, te înspăimântă. E groaznic să te uiți la un vid de mișcare și de sens; e mult mai simplu să refuzi dialogul cu ceva cu care nu se poate dialoga insistând că acumulând suficientă cunoaștere poți străbate hăul. Însă hăul este nesfârșit, căci stânga nu există. Există doar trauma provocată de inaccesibilitatea ei.

Stânga este altceva. Este un trecut din care nu putem să ne revendicăm cu onestitate. Este un spațiu distinct cu propriile continuități și alterități pe care îl putem numai contamina și de care ne putem doar lăsa contaminați. Îmbrățișăm această contaminare.

Ne lipsește istoria, ne lipsește teoria, ne lipsește practica, ne lipsește limbajul, însă nu ca un simplu gol ce așteaptă să fie umplut, ci ca o prezență care refuză sensul, care poate fi înțeleasă numai prin ceea ce nu este, prin ceea ce nu face. De aceea stânga este atât de facil și proteic instrumentalizată de îngustul spectru politic românesc.

Ca atare acceptăm să bântuim. Acceptăm doar să interogăm alte istorii, alte timpuri, alte geografii, respectându-le alteritatea. Iar prin actul contaminării reciproce vom genera istorie, vom genera teorie, vom genera practică, vom genera limbaj.