La începutul anului, pe Instagram, s-a anunțat lansarea revistei autonome Contemporanul Nou. Colectivul de redacție identifică trei orientări în cadrul stângii românești—operând independent în sectorul universitar, cultural și în sferele activismului—pe care speră să le aducă la un loc în paginile revistei. Tema primului număr este ascensiunea fascismului, iar acesta va fi lansat pe 23 august la București și pe 24 august la Cluj. Tinerii care formează colectivul de redacție au fost bântuiți de reporterul din partea Spectrul, oferindu-vă în cele ce urmează transcrierea ședinței de spiritism pe dos.

Spectrul: De ce ați ales numele acesta? Există un Contemporanul Vechi?

Contemporanul Nou: Da, există un „Contemporanul” vechi, înființat în 1881, la Iași, sub ghidarea unor nume importante din spațiul românesc de final de secol XIX, cum ar fi Ioan Nădejde, Sofia Nădejde, Vasile Morțun sau Theodor Speranția. Scopul lor a fost clar stipulat încă de atunci: „de a face cunoscut publicului român cum privește știința contemporană lumea”.

Contemporanul nu s-a sfiit din a se asocia cu socialismul ca ideologie, și nici cu figurile socialismului românesc ale vremii, precum Constantin Dobrogeanu Gherea, un critic important al revistei, sau Sofia Nădejde, una dintre primele feministe socialiste din spațiul românesc. Îndrăznim să spunem că revista Contemporanul a fost prima publicație cu adevărat socialistă din spațiul românesc. Chiar și așa, până în perioada interbelică, Contemporanul a devenit un proiect cultural suficient de respectabil încât mulți intelectuali care aveau simpatii mai degrabă conservatoare sau monarhiste, precum Tudor Arghezi, au fost publicați între paginile revistei.

Acel Contemporanul încă există, dar a fost asediat, din păcate, cu succes, de valul puternic reacționar al anilor ’90-2000. Astăzi, cine citește Contemporanul va afla cum „corectitudinea politică” ia cu asalt opera lui Shakespeare, Dante sau Goethe. Alt articol din revistă susține următoarea teză:

„De fapt, politicienii noştri au un proiect, impus de birocraţia woke de la Bruxelles, proiectul federaţiei europene, prin care România îşi va lua adio de la suveranitate, resurse, autonomie decizională. Vom avea o Românie lichidă, dezindustrializată, depopulată, dar păşind ferm pe calea europeană a comunismului woke falimentar.” 

Citim frazele de mai sus și ajungem, cu tristețe, la o unică concluzie: Contemporanul care voia să arate românilor cum privește știința lumea a fost deturnat, fiind înlocuit de o portavoce a teoriilor conspirației, a extremei drepte și a conservatorismului tradiționalist. Contemporanul a fost rupt, atât în formă cât și în fond, de originile și valorile sale de stânga.

Așadar, de ce Contemporanul Nou? Asemenea Contemporanului (vechi), revista noastră apare într-un moment tulbure din punct de vedere istoric, într-un context în care publicul este fie ostil, fie indiferent față de programele politice asociate stângii. Asemenea Contemporanului, dorim să creăm un spațiu care să fie ancorat în valorile stângii și, simultan, care să fie propice pentru dialog. Între paginile revistei, atât știința, cât și cultura vor conviețui, iar perspectivele autorilor și contribuitorilor noștri nu se vor lovi de convingeri dogmatice sau pozitiviste din partea redacției.

Spectrul: De ce o revistă? Cătălin Moise, de exemplu, a familiarizat sute de mii de români cu teoria critică a lui Mark Fisher și în jur de un milion cu crimele colonialismului. A făcut asta mulțumită nu doar mediului digital, ci a speculării identității dintre propria sa persoană și a canalului de YouTube. Numere mai mici, dar respectabile ținând cont de temele abordate și de modul în care o fac, strâng și proiecte ca Pe Lângă Subiect, Lazy New World, Discordia, Sufrageristele, maredusmanie. Și poate că nu au succesul lui Moise pe YouTube tocmai fiindcă nu speculează la fel de bine ca el relația parasocială cu publicul. Sunt sigur că pe TikTok sau pe Twitch (de fapt acolo-i conținutul principal la maredusmanie, de exemplu) se pot găsi exemple mult mai edificatoare, dar sunt un om bătrân și chitros. În această eră a social media și a influencerilor—care sunt influenceri chiar dacă se vând doar pe sine și accesul la o comunitate semi-privată pe un server de discord—revista nu e ceva vetust?

Răspunsul, pe scurt, este simplu: facem o revistă pentru că asta știm noi să facem.

Este adevărat că social media impune un fel de a face lucrurile și de a transmite informația. Dacă alegi să produci conținut pe Youtube sau TikTok, algoritmul o să te împingă să fii cât mai polarizant și/sau să creezi acele relații parasociale cu publicul tău, să-ți creezi o bulă în care contează doar să ai ultimul cuvânt. Ai dat exemplul lui Cătălin Moise: este interesant cum canalul lui este o expresie a lucrurilor care-l preocupă pe el, la un moment dat. În trecut, a vorbit de colonialism și de cercetările lui David Graeber, dar din ultimele lui video-uri se vede un determinism biologic destul de pronunțat.

Noi ne dorim să participăm la dezbaterile din spațiul românesc cu un produs scris care să aibă anumite rigori. Este, totuși, dificil, să obții specificul intelectual și estetic al unei reviste printr-o serie de videoclipuri sau podcast-uri. O revistă cu mai multe materiale legate tematic oferă alt tip de procesare a informației: articolele, fotografiile și poemele sunt într-un permanent dialog. Fiecare material adaugă ceva nou tematicii, care nu poate fi exprimat altfel, uneori poate chiar pentru că un text de revistă are un stil mai impersonal.

În plus, ne-am dorit foarte mult (și credem că am reușit în această primă ediție) să trecem fiecare material printr-un proces de editare. Noi credem mai puțin în idei geniale și în talente înnăscute și mai mult într-un proces colectiv. Autorii care au venit la noi ne-au prezentat idei sau draft-uri la care am lucrat apoi împreună. Inevitabil, o opinie din exterior (când este dată de cineva care se pricepe) adaugă noi nuanțe unui text și-l poate îmbunătăți. Un proces editorial făcut cum trebuie are ca rezultat texte mai puternice decât cele scrise individual. Nu mai vorbim de cum toate materialele trebuie să fie coerente cu tematica fiecărei ediții, dar și coerente între ele.

Să nu fim înțeleși greșit: nu pretindem că suntem superiori intelectual proiectelor de tip Sufrageristele sau Discordia sau că canalul lui Moise este lipsit de rigoare. Dar o revistă are un specific care o diferențiază de orice material audiovizual și care încă nu s-a învechit. Contemporanul Nou este, deci, și o încercare de reconfigurare a textului scris (tipărit) în era social media: vrem să demonstrăm că scrisul încă poate fi atractiv.

Noi îndeplinim unul dintre multele roluri necesare pentru dezvoltarea stângii românești, alături de proiectele pe care le-ai menționat. E loc sub soare pentru toată lumea. 4

Spectrul: Într-o lume globalizată mai este relevantă aplecare spre național? Martor, Revista Transilvania și Metacritic Journal, printre altele, racordează producția intelectuală și culturală românească la diferite spații global-globale, sud-globale sau est-europene, și vice-versa, cu ajutorul articolelor open-access în limbi de circulație internațională; Kajet Journal e și el un proiect simpatic, într-o zonă interdisciplinară, para-academică. Aș putea să tot enumăr, dar mă opresc. Când acest fel de inițiative se concretizează în colaborări internaționale care atrag finanțări pentru conferințe, expoziții, școli de vară, nu e un pas în spate orientarea spre spațiul românesc—un spațiu, de altfel, deja saturat, iar fiindcă saturat se poate adresa într-un final și exteriorului?

Pare că întrebarea ta are două direcții. În primul rând, o problemă de conținut: întrebi ce rost are să vorbim în interiorul revistei despre realitățile sociale ale spațiului românesc, când trăim într-o lume globalizată, iar România este influențată de foarte multe forțe pe care nu le poate controla. Răspunsul este firesc: inevitabil, orice aplecare spre național va trebui să țină cont de ce se întâmplă pe plan internațional. Ne place să credem că materialele noastre sunt contextualizate și că, simultan, descriu realități locale specifice spațiului românesc, care merită înțelese.

Apoi, o problemă de formă: ce rost are să creăm această revistă cu care să rămânem în spațiul românesc și să nu ieșim în afară, să dialogăm cu alte colective din străinătate? Aici ar fi mai multe de spus. Întâi, aplecarea noastră spre spațiul național este numai formală, în sensul că publicăm în limba română, dar asta nu înseamnă că suntem izolați. În această ediție avem materiale care vorbesc (și) despre fenomene culturale din Statele Unite, iar pentru edițiile viitoare vrem să publicăm interviuri cu cercetători din Marea Britanie. Deci o să fie un dialog între Est și Vest, chiar dacă probabil nu o să ne citească prea mulți oameni din Anglia.

Chiar și așa, noi nu considerăm că e neapărat greșită o aplecare spre un dialog la nivel național, tot așa cum nici o abordare mai internațională nu e o greșeală. Ce facem prin această revistă este să dezvoltăm un dialog local care – pe viitor – se poate extinde la nivel internațional, când sunt îndeplinite mai multe condiții, cum ar fi existența unei infrastructuri și a unei stabilități financiare.

Ținând cont de specificul revistei pe care o avem (suntem un colectiv informal, relativ redus ca număr, format exclusiv din voluntari), nu credem că scopurile noastre sunt prea sau insuficient de ambițioase. Există și această nevoie a unui spațiu pentru dialog care să nu fie un jurnal academic internațional. Din nou: deși nu ne limităm la asta, noi lucrăm, în acest moment, la dezvoltarea unui spațiu local pentru dialog, spațiu care noi considerăm că este necesar.

Spectrul: Terenul producției intelectuale progresiste din România este totuși destul de bogat, cel puțin mai bogat decât a fost el vreodată în timpul vieții mele. Dacă misiunea voastră e de a uni vocile din stânga românească, oare încă o publicație nu ar duce mai degrabă la o și mai pronunțată fragmentare? Ce aduce în plus Contemporanul Nou față de Matca Literară, Vatra, Films In Frame, Revista Transilvania, GenȘtiri, Știri Bazate, Scena9, PressOne, TLTXT, Mindcraft Stories, Teorie 143 în afară, poate, de un alt colectiv de redacție?

Aici ar fi două nuanțe destul de importante. Întâi, folosești cuvântul „progresist”. Trebuie să ținem cont că nu toate publicațiile progresiste sunt egale între ele. În acest moment, centrul politic este undeva între neoliberalism și un neofascism mai latent sau mai explicit. Discursul public este extrem de ideologizat și extrem de agresiv față de orice înseamnă drepturi ale muncitorilor, stat social sau protejarea minorităților. Este destul de ușor, deci, să fii progresist față de discursul mainstream, când discursul mainstream este absolut ostil față de bunăstarea umană.

Dar, în timp ce toate publicațiile de stânga sunt progresiste, nu toate publicațiile progresiste sunt de stânga. Un discurs care susține drepturile minorităților și este critic la adresa statului, dar nu are și o dimensiune economică, de clasă, ajunge, de fapt, să legitimeze și să întărească actualul sistem, nu să-l critice. Stânga autentică a fost și va fi întotdeauna anticapitalistă, iar acest minim reper ideologic este necesar pentru a diferenția între cei care se revendică unui curent liberal progresist și cei care se consideră de stânga radicală, unde ne încadrăm și noi. Inclusiv lista ta conține nume mai mult sau mai puțin radicale.

Sau poate că ar trebui să spunem explicit la ce ne referim când vorbim de stânga românească. În opinia noastră, în acest moment, în România, nu putem vorbi de o mișcare de stânga reală. Stânga anticapitalistă este încă în formare: nu există un partid, nu s-a rezolvat problema unui program politic universal, nu există nici măcar o mișcare unitară. În schimb, avem câteva zeci de indivizi și organizații (formale sau informale) care, cu mari dificultăți, mai mișcă ceva. Deci, nu suntem foarte îngrijorați că vom fragmenta stânga românească. Dimpotrivă, considerăm că, la momentul actual, sarcina tuturor colectivelor de stânga este să contribuie în orice fel la formarea unei mișcări. Ce încercăm noi să facem este să unim perspectivele din interiorul stângii tocmai pentru a facilita un dialog intra-stângist.

Apoi, nu suntem siguri cât de bogat este acest teren de producție intelectuală de stânga. Cele mai multe proiecte autentice de stânga se găsesc prin mici colțișoare din internet, universități sau ONG-uri. Cum am spus, discursul public este foarte agresiv față de ideile de stânga. Cum putem să spunem că stânga există în vreun fel în mainstream, când, după ce Cornel Ban (care e social-democrat!) a dat un interviu pentru o platformă de știri în care vorbea de impozitarea progresivă, presa a titrat că suntem sub „asaltul marxiștilor”?

Chiar și comentatorii de stânga care au o relativă popularitate rămân tot în interiorul bulei. Când a fost ultima oară când i-ați văzut pe Enikő Vincze, Costi Rogozanu sau Ștefan Baghiu invitați la televizor să vorbească despre actualitatea românească ¹n.r. Ștefan Baghiu a fost invitat pe 20 februarie la emisiunea #intrareliberă realizată de TVR Cultural pentru a vorbi despre reprezentarea scriitorului în România, atingând în stilul său caracteristic dimensiunea socio-politică a problemei. Nu este prima apariție a lui Baghiu la acea emisiune. Costi Rogozanu a fost invitat pe 11 decembrie 2024 la În Opoziție cu Denise Rifai pentru a discuta noua coaliție „pro-europeană” formată în urma anulării alegerilor—de asemenea, Costi a prezentat timp de șapte ani emisiunea Decodor la postul Realitatea Plus. Vladimir Borțun a fost invitat la Antena 1, în cadrul emisiunii Observatorul, pentru a vorbi despre genocidul din Gaza și relația României cu Israelul. Mai merită amintite intervenții din presa locală sau din presa online deja încetățenită, cum ar fi apariția lui Eniko Vincze la emisiunea contraste de pe Cluj24 sau prezența Victoriei Stoiciu de pe 7 mai la podcastul HotSpot produs de HotNews.? Ce influență are stânga asupra opiniei publice? Putem vorbi măcar de o fărâmă de influență? Dimpotrivă, cele mai difuzate și influente voci, precum Marian Preda, Sorin Ioniță, Valentin Naumescu, Sergiu Mișcoiu sau Gabriela Ciot, aparțin dreptei. Și discursul cultural este un cvasi-monopol al dreptei: oameni precum Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu sau Horia-Roman Patapievici sunt figuri de autoritate în spațiul public. 

În acest context, fără să ne dăm mai multă importanță decât e cazul, credem că orice colectiv autentic de stânga este ca o gură de aer în acest spațiu public sufocat de idei și valori de dreapta. Orice alternativă la discursul mainstream (și aici nu ne includem doar pe noi) ar trebui primită cu brațele deschise și încurajată.

Spectrul: Lipsa de resurse și de personal despre care vorbiți este o problemă cu care se confruntă și eforturile editoriale menționate mai devreme, într-o măsură mai mică sau mai mare. Nu ar fi mai potrivit și mai productiv să vă alăturați unui proiect deja în desfășurare, contribuind astfel la o acumulare cantitativă care va duce și la un salt calitativ?

Atunci când a fost fondat colectivul Contemporanul Nou, toți membrii redacției erau deja parte din alte proiecte din zona de stânga. De ce nu am făcut ce facem acum la revistă în cadrul proiectelor în care deja suntem, deci? Vrem, prin acest proiect, să oferim șansa oamenilor la început de drum să-și publice ideile, argumentele, lucrările artistice, într-un spațiu cu valori de stânga, dar deschis dialogului și dezbaterilor. Vrem ca fiecare ediție să fie o radiografie (chit că una subiectivă și inevitabil, incompletă) a unei probleme de actualitate pentru spațiul românesc, dintr-un moment dat. Am simțit că acest spațiu lipsește, cel puțin în forma pe care ne-am dori-o noi. Dacă am fi încercat să facem asta în cadrul celorlalte proiecte în care deja suntem, probabil mai mult încurcam.

Spectrul: Câte contribuții aveți din partea redacției și câte de la colaboratori care au răspuns call-ului? Dintre cei care au răspuns, ați găsit voci noi, care nu s-au afirmat până acum în cadrul altor proiecte? Au fost contribuții pe care a trebuit să le refuzați?

Pentru prima ediție, un membru al redacției co-semnează un articol, iar un altul publică o poezie ca unic autor. Șase oameni din afara redacției au răspuns apelului și ne-au trimis articole, poezii și fotografii. Avem și nume care deja s-au afirmat în alte proiecte, dar am cunoscut și oameni noi. Aceste cifre sunt încurajatoare și suntem bucuroși că am putut oferi un spațiu în care oamenii să se exprime și să găsească alți indivizi care le împărtășesc viziunile.

Am primit pe adresa redacției un articol care se îndepărta prea mult de linia editorială a revistei. Am avut o discuție deschisă cu autorul în care am motivat de ce nu putem să-i publicăm articolul și i-am recomandat modificări și inclusiv alte lecturi. A existat un dialog cu toți cei care ne-au trimis un material pentru publicare, este ceva la care noi ținem.

Spectrul: Deși ca teme de interes numiți relațiile de muncă și cum determină acestea stratificarea socială, exploatarea periferiilor, semi-periferiilor de către centrele capitaliste și folosiți categoria neoliberalismului, din materialele publicate până acum și din tipul de contribuții pe care păreți să le căutați lipsesc analizeze sociologice, dar mai ales economice. Sunt sociologia și economia domenii eminamente ale dreptei? Le vedeți deja supra-reprezentate în discursul critic din România? 

Dacă vrem să înțelegem lumea în care trăim, nu putem să nu ținem cont de dimensiunea economică. Proprietatea privată asupra mijloacelor de producție este, simultan, și caracteristica, și contradicția fundamentală a capitalismului care a acaparat întreaga planetă. Orice analiză care se vrea pertinentă trebuie să țină cont de acest conflict de clasă ireconciliabil care, deși nu determină complet întreaga organizare a societății, o determină într-o mare măsură.

Nu ne-am propus să avem un număr minim de analize economice sau culturale în edițiile revistei, dar ne dorim să arătăm cum relațiile de muncă pot reprezenta o categorie de analiză cu care putem explica foarte multe din lumea în care trăim, iar asta se poate observa și în textele noastre care vin din zona științelor umaniste. Nu spunem că nu se face asta deja în spațiul românesc, dar, cum ziceam, vrem și noi să contribuim la înțelegerea realităților românești, alături de celelalte proiecte media de stânga.

E de spus că cele două abordări nu se exclud reciproc: dacă în prima ediția se întâmplă să avem mai multe materiale culturale (până la urmă suntem dependenți și de ce materiale primim), nu înseamnă că nu căutăm analize sociologice sau că cedăm sfera economică și sociologică dreptei.

Spectrul: Care sunt pașii care urmează lansării revistei? Articolele vor fi publicate doar în revistă? Veți lansa un website pentru a găzdui articolele? Ce periodicitate intenționați să imprimați Contemporanului?

La scurt timp după lansare, vom publica revista în format online, după care vom lansa un apel pentru ediția următoare. Plănuim să publicăm revista bianual: vom avea trei luni deschise pentru materiale și apoi alte trei luni în care putem lucra cu autorii. Între timp, purtăm discuții pentru înființarea unui ONG pentru stabilitate financiară și pentru a asigura continuitatea proiectului. 9

Spectrul: Cum vă gândiți să folosiți revista pentru a facilita aproprierea diferitelor grupuri de stânga din România, pe lângă prezența formală a unor autori între paginile revistei? Cum îi veți pune în dialog unii cu alții, cu publicul și cum veți facilita proiecte care depășesc sfera producției culturale și intelectuale?

Primul lucru pe care-l facem noi este să oferim ghidaj și editoriat persoanelor cu valori de stânga care se află la început de drum. Deși am și refuzat lucrări, nu este imposibil să treci de filtrele noastre, iar oricine are o idee, un argument, o știre, un eseu sau o lucrare artistică ne poate contacta. După cum am mai spus, lucrăm îndeaproape cu oamenii care ne scriu ca să fim siguri că rezultatul este cât mai bun. Ce încercăm să oferim este un produs cultural mai puțin curatoriat, mai accesibil pentru autori noi, spre deosebire de publicațiile deja cimentate în spațiul românesc de stânga (Scena9, Revista Transilvania etc.), tocmai pentru a permite vocilor la început de drum să își expună munca intelectuală într-un mediu mai primitor.

Dar credem că este importantă discuția aceasta despre atribuirea responsabilităților și definirea așteptărilor. În opinia noastră, aceasta este o problemă în interiorul stângii în acest moment: prea mulți oameni și prea multe organizații încearcă să lupte simultan pe toate fronturile. Rezultatul este o fragmentare, o epuizare, o lipsă de sustenabilitate și multă frustrare. Nevoia de o mișcare unitară de stânga este atât de mare și sunt atât de multe lucruri de făcut încât nu ne putem aștepta de la un singur individ sau un singur proiect să facă totul. Efortul nu poate fi decât colectiv și îndelungat.

Au fost menționate deja două proiecte pe care noi le apreciem și considerăm că își ating scopurile cu brio: Pe Lângă Subiect și Teorie 143. Niciunul dintre aceste proiecte nu are ambiții nerealiste asupra propriului impact public și încearcă să opereze cu ceea ce le este dat, strategie pe care noi o considerăm de succes. Și editura frACTalia merită menționată. Chiar dacă nu are cifra de afaceri a fostei Edituri Politice, credem că volumele pe care le-au publicat și evenimentele pe care le-au organizat au nuanțat și aprofundat foarte multe discuții din spațiul public. Fără frACTalia, mediul cultural românesc de astăzi ar fi foarte diferit. 

Acestea fiind zise, nu ne propunem, în acest moment, o depășire a producției intelectuale și culturale. Sarcina aceasta poate și chiar trebuie realizată de alți actori. De asemenea, nu credem că este realist – cel puțin nu în viitorul apropiat – să ne propunem să devenim avangarda culturii românești sau vatra unui partid militant. Ce poate aduce Contemporanul Nou în ecuație este ceea ce am spus deja că ne propunem, și anume un spațiu în care mentalitățile de sectă nu sunt norma editorială.

În schimb, ce vom încerca să facem în viitor pentru comunitatea noastră de cititori nu se va rezuma strict la evenimentele de lansare. Avem în vedere organizarea unor mese rotunde, a unor cine comunitare și a altor posibile evenimente în același registru, care să promoveze direcția pe care ne-o asumăm în politica editorială, reprezentată de dialog, incluziune și respect reciproc. Ceea ce nu considerăm că este puțin lucru.

• 1
  n.r. Ștefan Baghiu a fost invitat pe 20 februarie la emisiunea #intrareliberă realizată de TVR Cultural pentru a vorbi despre reprezentarea scriitorului în România, atingând în stilul său caracteristic dimensiunea socio-politică a problemei. Nu este prima apariție a lui Baghiu la acea emisiune. Costi Rogozanu a fost invitat pe 11 decembrie 2024 la În Opoziție cu Denise Rifai pentru a discuta noua coaliție „pro-europeană” formată în urma anulării alegerilor—de asemenea, Costi a prezentat timp de șapte ani emisiunea Decodor la postul Realitatea Plus. Vladimir Borțun a fost invitat la Antena 1, în cadrul emisiunii Observatorul, pentru a vorbi despre genocidul din Gaza și relația României cu Israelul. Mai merită amintite intervenții din presa locală sau din presa online deja încetățenită, cum ar fi apariția lui Eniko Vincze la emisiunea contraste de pe Cluj24 sau prezența Victoriei Stoiciu de pe 7 mai la podcastul HotSpot produs de HotNews.