Am început să le văd din ce în ce mai des. La posterele generate mă refer. Ca om care lucrează cu social media, am ochiul format pentru fonturile predilecte (seamănă cu un tag de pe ziduri, ieşit dintr-un tub cu un pulverizator foarte compact), listele de câte trei lucruri mai mult sau mai puţin legate între ele, excesul de detaliu şi de text, expresiile exagerate, care nu lasă loc de nuanţă. Sunt toate acolo, din ce în ce mai recognoscibile chiar şi de către cei care nu se lovesc de ele for a living, primind din ce în ce mai des comentariul cuprinzător AI slop. Așa este, e slop, adică e un ghiveci din mai multe resturi ale unor idei care au fost cândva folosite pentru a transmite ceva, iar acum sunt o masă amorfă, neutră, nici măcar atât de rea încât să fie bună.
Cum spune Benedetto Croce, un filosof și estetician care era foarte în vogă la începutul secolului al XX-lea, dar ale cărui idei au supraviețuit mai degrabă prin cursurile unor lingviști ca Ferdinand de Saussure, adevăratul inestetic nu este urâtul, ci acea compoziție în care toate elementele se neutralizează reciproc. Sigur că Benedetto Croce nu este singurul care a spus asta, nici măcar primul, dar eu, spre deosebire de AI, am memorie afectivă şi nu am să uit vraja de a fi citit prima dată ideile astea la bătrânul, estompatul Croce. Adică am preferat să dau acest exemplu şi nu altul pentru că simt sentimente, oameni buni, pentru că la un moment dat am avut 18 ani.
Revenind însă la estetica AI-ului: posterele generate cu AI sunt maximaliste, dar nu într-un mod conștient – nu sunt camp (ceea ce foarte pe scurt ar fi „ridicol asumat”, iar pe lung, calea camp-ului nu este una a frumosului, ci una a artificiului și stilizării (…) Încarnează o victorie a stilului mai presus de conținut). A fi camp, în accepțiunea lui Susan Sontag, necesită conștiență și o cultivare a experiențelor rare chiar și într-o epocă a consumului de masă. Or, AI-ul este multe lucruri, dar nu conștient; și sunt puține lucrurile pe care nu le poate imita, dar cu siguranță nu poate să imite raritatea și experiențele de nișă. Rezultatul dat de un LLM, fie el vizual sau scriptic, manifestă un horror vacui fără a simți o reală teamă de vid, ci, mai degrabă, compulsia algoritmică de a oferi tot ce găseşte pe un subiect. Indiferent dacă informația găsită e reală sau imaginară, serioasă sau satirică, utilă sau redundantă.
Posterele nu sunt doar în contra bunelor practici ale design-ului, în special digital: sunt, de fapt, situate complet în afara acestor bune practici. O raportare negativă este o raportare; AI-ul nu se raportează nicicum, nu vrea să fie subversiv prin faptul că pune un bloc de text în mijlocul unei imagini cu doi copii identic inexpresivi.
Am scris cândva despre stilul Corporate Memphis (poemul atât de curat în numărul al doilea al revistei Contemporanul nou, accesibil integral aici și am scris și acum o eternitate, mai mult sau mai puțin academic, la Best Letters Colloquia, ediția a VIII-a, o lucrare care a luat premiul I la categoria Științele Comunicării, ceea ce nu știu dacă spune foarte multe). Atât în poem, cât și în articol, am scris despre cât de amar e ecoul colorat al avangardistului Ettore Sottsass, originatorul curentului Memphis, în imagini făcute pentru a da o identitate – rece şi plată, dar o identitate – unor companii multinaționale.
Şi totuşi, aici există o raportare. Corporate Memphis este un simulacru al stilului arhitectural Memphis, un sine fals în care există o fărâmă din sinele adevărat, ca să parafrazăm scrierile lui Baudrillard şi filmul Matrix.
Ce face însă AI slop, mai ales în reprezentările sale grafice, este să contureze clase social-profesionale. Posterul cu această proveniență este un marcator al posibilităților financiare limitate sau al lipsei de voință de a investi în designeri umani. Bugetul de marketing este important, dar nu o condiție sine qua non a unei afaceri. AI-ul devine descurcăreală şi este privit cu scepticism de cei care atribuie economiile făcute cu design-ul şi unei zgârcenii calitative; în plus, deşi un poster generat are capacitatea de a comunica faptul că un magazin există sau un eveniment va avea loc, nu reuşeşte să se comunice eficient. Nu poate să introducă potențialul consumator într-o poveste, şi mai ales nu în povestea unui cerc select sau a unei clase sociale înalte. Folosirea inteligenţei artificiale se simte ca o admitere a înfrângerii de ordin financiar, atât pentru producător, cât şi pentru consumator. Marketingul prin AI este anti-marketing, are mesajul „Sunt aici, dar nu sunt cine știe ce”. Desigur, nu emit nicio judecată de valoare despre produsele distribuite de astfel de afaceri, mă raportez exclusiv la mesajul care este transmis. Și mă raportez și la discrepanța masivă dintre brandurile premium și cele care încearcă pur și simplu să-și marcheze existența pe harta capitalistă.
Am văzut în unele locuri comentarii optimiste, „AI-ul accesibilizează arta pentru toți”. Dar, în fapt, el doar face mai ușoară scindarea dintre cei care au și cei care nu au. Creșterea meteorică a inteligenței artificiale o face dureros de recognoscibilă, iar bogații foarte bogați văd mai ușor ca niciodată care sunt acei săraci foarte săraci. Bogații foarte bogați vor avea o nouă cale de a-și afirma afluența, prin aceea că vor putea angaja echipe întregi de creație.
Iar prin „săraci foarte săraci”, să nu credeți că încerc să insult pe nimeni. În plus, mă refer chiar și la aceia care au suficient capital să-și deschidă o mică afacere: ei sunt mult mai apropiați economic de segmentul lor de public decât de afaceriștii pe care unii dintre ei și-i iau drept modele. Aceiași afaceriști care manifestă un entuziasm colosal pentru AI și pentru distribuția lui și care perorează despre viitoruri în care nimeni nu va mai munci, dar care se opun cu furie veniturilor minime, incluziunii și „asistaților”.
Lasă un răspuns