Când fizica spune că există particule care rotite la 360 de grade sunt diferite de ele însele, fără a se modifica între timp, suntem puși în fața unei descrieri atât exacte, cât și lipsite de un sens comun. O propoziție ca asta, emisă fără nicio emfază de fizicieni, cred că bate multe versuri de poezie contemporană. Nu descoperă fizica ceea ce cinemaul și literatura știau de mult, că realitatea e neplauzibilă? Banala expresie viața bate filmul trimite tot în direcția asta. Există pseudoștiință, mereu senzaționalistă, dar de ceva timp se ridică tot mai la suprafață caracterul senzaționalist al științei adevărate, sobre. În condițiile astea, cât timp să mai rămână sobră? Totuși, rămâne la ani lumină distanță de știința veselă, destinsă, filozofică.
Pierre Janet a fost forțat de război să întârzie tocmai până în 1919 publicarea unei analize de peste 1000 de pagini a psihoterapiilor (cuprinde și un capitol de 100 de pagini despre psihanaliză, unde e menționat până și Ferenczi). Refuză intenționat cuvântul psihoterapie în titlu, argumentând că psihoterapia ar trebui să însemne tratarea prin mijloace psihice (cum hidroterapia e un tratament prin apă) a chestiunilor care țin de psihic, în baza unei științe a psihologiei. Or, consideră el, cu un exces de modestie, că la acea vreme nu exista încă o știință a psihologiei. Această modestie ieșită din comun se vede și în faptul că la bătrânețe, pe la 70-80 de ani, când nimeni nu îl mai știa (după ce dominase în tinerețe pentru cel puțin un deceniu, atât psihologia empirică, cât și psihologia spirituală, incomparabil mai important decât Freud la acea vreme), se înscrie la un curs de introducere în psihologie, unde ia notițe, pune întrebări, nu lipsește nici o dată, învățând despre progresele de atunci ale narcoterapiei. Din 1919 până azi, psihoterapia a parcurs un drum de o tristețe incredibilă, iar psihologia ca știință a dat înapoi în nenumărate feluri, dacă îmi e permisă o așa opinie. N-o să descriu din nou starea de azi a psihologiei (am făcut-o în alt articol pe Spectru), ci aș vrea să vorbesc puțin despre existența unei alte psihologii, sau măcar existența unor alt fel de elemente, alt fel de stofe, din care psihologia pe care vrem să o facem ar putea fi lucrată. Pentru că în subsolurile ei, există încă o imensă psihologie de descoperit, avem câteva artefacte în mâini.
Nu se poate dezgropa nimic fără să te murdărești. Bucureștenii o știu foarte bine de când s-a descoperit că sub ei exista o rețea de conducte comuniste, care așteptau numai să fie înlocuite. Iar mai nou, din sărăcia și prostia unora, îndură degradarea a trotuare întregi de la pavaj la asfalt (rău pentru bolile de inimă). Acest proces de a da la o parte straturi fie bune fie rele, parcă accelerează neplauzibilul și senzaționalismul. Straturile de suprafață cu care ne obișnuisem, odată intrat în ele cu târnăcopul, ne pun în situația de a nu ne veni să credem. Nu atât ceea ce vedem, cât ceea ce nu am văzut până acum deși era sub nasul nostru. Acest orb al găinilor e bine ilustrat fie și de o decopertare a câte unei mici case a psihologiei. Așa că vă propun o listă de fapte pe cât de acurate, pe atât de senzaționaliste, din psihoterapie, educație și istoria psihologiei. Le propun drept situri în care eu și alții să săpăm, evident, în timpul liber. Dar nu mă deranjează dacă unii obțin fonduri, măcar de ar ieși ceva și pentru psihologie din atâtea finanțări și proiecte precare.
*
La nașterea lui Freud psihoterapia exista bine mersi (la puțin timp apar tratate de istorii ale ei). 1. Inconștientul în psihologie nu l-a așteptat pe Freud sa îl aducă la suprafață. Hipnoza va fi asasinată de două trei generații de bande de psihanaliști, ce mai recuperează Erickson din ea e o fantomă. Există pe lume și alte psihoterapii decât terapia prin lichidarea amintirilor traumatice (nici pe asta nu știu câți mai au competența să o facă. prea mulți nu au fost niciodată). 2. Hipnoza ca formă de diagnostic și de intervenție devine respectabilă cu adevărat mai puțin de 10 ani. Îmi spune cineva o perioadă mai fecundă în istoria psihologiei? (1889-1895). Freud publică prima dată cuvântul psihanaliză în franceză, în revista editată de Janet, revista lui Charcot hipnotizatorul, care îl primește din diplomație. 3. Carl Jung, din păcate, minte de îngheață apele legat de anul de publicație al liturghiilor mithraice, actul de fondare al obiectivității arhetipurilor. Hai, jungienior, tastați așa solar penis case study jung. Jung îl exploatează pe Pauli (mama lui se sinucisese, soția îl părăsise pentru un chimist), care îi repară apoi, tot el, reputația pe cale de a și-o distruge complet (cu mandale care reprezentau spațiul și timpul ca opuși, spre șocul lui Pauli, care, oricât de tulburat era, știa totuși fizică). E gratis pe net cartea cu scrisorile lor traduse în engleză. Să mai spun de experimentele de transpersonală susținute de Jung sau de interpretările din supraestimata Amintiri, vise? Când fenomene banale ca trosnirea mobilei și ruperea unui cuțit primesc interpretări lipsite de minime noțiuni de fizică? Rușinea psihologilor a fost spălată de Devereux în antologia lui despre ocultism și de psihologia anomală (fără r). Există și un Jung serios, vezi definirile dialectice din Tipuri, vezi Răspuns la Iov și câte și mai câte. E totuși, studentul lui Janet (a cărui introversie, din păcate, o normalizează) și Bleurer (care domina spitalul unde Jung era angajat). 4. Etnopsihanaliza nu prea e corectă cu stângiștii. Să fiu delicat cu Nathan. Carl Rogers, mama și tatăl empatiei a colaborat cu CIA în program de tortură. Existențialiștilor, cum ar fi ca în locul celor doi autori pe care nu vreau să îi mentionez aici, să citiți Jaspers și Binswanger? Au și cărți mai ușoare, încercați. Există terapie prin excitanți, terapie prin odihnă, terapie prin ghidare, terapie prin educație. Mai există terapie prin substanțe, terapie prin izolare, terapie prin folosirea automatismelor pacientului. Terapiile egale ale marelui Wampold exclud aproape toate diagnosticele (psihozele, tulburările de personalitate, adicțiile etc.). Da, alea publicate în revistă cu factor de impact de 11, da, da. Biblia terapiei, chipurile, Persuasion and healing, spune, uitând să mai aducă vreo dovadă, că recuperarea amintirilor prin hipnoză precipită suicidul, și că, vezi doamne, de asta s-a renunțat la ea ca mijloc de recuperare a amintirilor. Pe scurt, istoria exagerărilor în psihoterapie: 100 de ani de hipnoză, 100 de ani de sexualitate, 100 de ani de cognitivism. Ce școală de terapie ai terminat? Asta nu e o întrebare nici neutră, nici informată. Dacă ar fi neutră, nu ar invoca de fapt o diferență de bani și de capital cultural, pretinzând că ar evoca o preferință, o alegere a unei concepții despre lume. Dacă ar fi informată, ar ști că diferența dintre școlile de terapie e cât între psd și pnl.
*
Psihologilor care iubesc mitologia. Nu sunt dumnezeu și diavolul chestiuni recente în mitologia română? Ați auzit de Fârtat, care crease albina și de Nefârtat, care încercând să se ia la întrecere cu el, a creat, din greșeală, musca? Nu vă place că lumea poate fi creată de doi frați din nimic? Vă pierdeți fără tăticul care creează din iubire fii și fiice? Cerul e creat să facă loc lunii și soarelui care îi înghesuiau pe oameni, așa că e ridicat pe brad, care e axa lumii, așa apare spațiul dintre cer și pământ, văzduhul. Există, dragilor, mitologie română, limbă română. Și limbă coreeană, și limbă engleză, și limbă chineză, și limbă italiană, și limbă franceză. Ia ziceți că nu se pune virgulă după și. Corporateza ne stă în gât, la fel engleza mizerabilă. Există și engleză savuroasă, engleza Hannei Arendt, spre exemplu. Există limba esperanto. Iar Ellenberger a scris câteva zeci de texte în ea. Aruncați un ochi, psihanaliștilor. E de-al vostru, totuși. Cât despre horoscop, îndrăgostiților, nu se bazează pe poziția planetelor reale. Planetele sunt acolo doar personaje, dacă ar fi să îți spui zodia în funcție de planetele reale ai avea o altă zodie. Poziția lui e determinată în funcție de un punct fix al primăverii, arbitrar. Avem chatgpt. Poate nu mă credeți, dar există mari lucrări de psihologie în toate limbile de mai sus (Și hai cu Louis Mars, Tosquelles, Fanon, despre cultură, sat și misticism se poate vorbi și bine). Dacă sunt pești care juma’ de viață sunt femele, apoi după ce nasc, devin masculi, atunci… Cât despre istoria psihologiei românești, e profund necunoscută.
*
Nimic nu poate fi învățat pe lume într-un weekend, cu atât mai puțin printr-o prelegere de două ore (nici să înoți, nici să gândești, nici să faci fundă la adidași). Pedagogia nu e ceva de profesor la țară, nici ceva gen training, workshop și învățare pe tot parcursul vieții, e ceva pe bune (în risc de extincție, cred). Învățarea implică repetiție în condiții propice. Familiarizarea vine dupa învățare. Aici e suficient dexul. Nici Vîgotski n-ar strica. Nu se poate învăța nimic dintr-o cascadă de stimuli, decât dacă repeți expunerea la ea întocmai. Fără nicio schimbare a stimulilor.
*
Cazurile clinice discutate public sunt tot ce există mai prețios în psihoterapie (ele sunt în pericol de extincție). Nu are nimeni de ales între psihanaliză, cbt și umanistă. pragul de 0.05 al lui Fisher e pus complet a r b i t r a r. Există postcognitivism, dați pe youtube. Există statistică bayesiană. Degeaba folosești R dacă nu știi că operaționalizarea e doar o formă de definire printre multe alte moduri de a determina un concept. E gratuită pe net traducerea transcrierii cursurilor lui Adorno despre dialectică. Degeaba folosești R dacă crezi că știința s-a născut când ai intrat tu la facultate. Există, dragilor, preînregistrare (pentru cei rămași nedumeriți, cautați diferența între predicție și postdicție). Există etnometodologie, Harvey Sacks pentru cantitativiști și calitativiști (nici scale, nici interviuri). Gând e un cuvânt maghiar, pt cognitiviștii mândrii că sunt români. Psihologii se cred azi științifici, nu sunt nici măcar religioși.
*
Oboseala previne epuizarea, nu duce la ea. Psihologia extenuării e dovada cea mai bună a absenței psihologiei oboselii. E ceva de tratat la un om care nu are nici 3 săptămâni legate de concediu pe an? Asta abia dacă are sens pentru marxiști… Supervizarea profesionistă a cazurilor grele e esențială pentru antrenarea lucrului terapeutic, nu analiza personală a terapeutului. Uneori genealogia bate asocierea liberă.
*
Când singura curiozitate e profitul – ce mai om de știință! Miliardarii cretini nu au ajuns în psihologie. Dar câte un CIO… Lacan e de departe cel mai capitalist practician cunoscut în istoria psihoterapiei profesioniste. Cercetare vine de la a da târcoale, calitativ și cantitativ sunt cuvinte inventate de Cicero, metodologie e un cuvânt inventat de germani, ca multe altele.
Ne credeți aroganți, dar nu suntem nici măcar pedanți.
Lasă un răspuns