Să scrii pe fugă, să faci sex pe fugă. Să cucerești pe fugă. Să te îndrăgostești pe fugă. Postludiu rapid. Decizi pe fugă dacă te atrag bărbații sau femeile. Vorba vine decizi. Ești într-o învârtitoare împotriva voinței tale ; „Încă de la naștere suntem violați“1, e o viteză prea mare pentru a pune piciorul jos. Poate doar ca să împingi rapid în pâmânt și să crești viteza cu el, în timp ce te ții și mai bine de învârtitoare, dar nu ca să frânezi, nu ca să te dai jos. E o viteză infinit mai puternică decât tine sau decât decizia ta de a frâna. Și mai ales, mult mai puternică față de mijloacele tale corporale. 24 de ore din care vreo 11 de muncă (cu tot cu drum și pregătiri), 8 de somn. Rezultă 5 ore libere pe zi plus we. Despre ce sex vorbim? Despre sex la muncă, sex în minte, extras din reclamele de pe drum la toate produsele, în pauze, „pornificare“ a străzii care mă duce la birou, a colegei, a biroului, a partenerului real, a casei din care plec, a chiriei, a serialului de seară. Dar mai ales despre sexul nefăcut, independent de cel făcut.
Poți să faci sex fără să faci sex, să scrii un articol fără să îl scrii, așa cum poți face un penis mai încăpător în raport cu excitația lui. E un impas (impus, camuflat drept o dorință de a zbura, de a recupera, de a te transforma, fame and fortune) sexual legat, să zicem, de un deficit de timp2, de o presiune a timpului, printre alte legături. E un impas-ghem. Manie și compulsie simultan. Îndopare cu chipsuri. A fi excitat peste tot. A te vedea toți satisfăcut. A îi vedea pe toți juisând. A orgasma în orice cavitate. Agitație sexuală. Neastâmpăr. A atinge toate corpurile cu toate datele tale. Instant. Mitul creșterii nelimitate, ar zice postjungienii3. Supraeu obscen, care cere ceea ce nimeni nu poate obține ca să râdă de tine, ar zice lacanienii. „Dacă viața de după nu există, atunci trebuie să fac totul acum și am din ce în ce mai puțin timp. Am făcut atât de puțin sex, cu atât de puțină lume, în atât de puține poziții, aaaa“, s-ar îngrozi un client într-un cabinet de terapie. Despre omul alb, „noi credem că e nebun, are nasul ascuțit și mereu caută ceva, mereu. Ce caută?“4
Să fie eliberarea sexuală confundată în continuare cu un „party“ enorm, cu un imperativ de distracție, dorință de mai mult,„mai stau!“ „mai bea!“, „încă una!“ de jocuri de băutură, sexul-drog la petrecerea-sex? În continuarea imperativului de muncă. Muncă săracă, petrecere săracă. Prima greșeală a cititorilor lui Deleuze-Guattari, neîndreptată, așa cum o formulează Deleuze: „Au crezut că deteritorializarea înseamnă o petrecere nesfârșită. Dar deteritorializarea presupune imensă prudență și sobrietate“. Să fie sexualitatea noastră o patologie a introversiei noastre recente? Greșeala fundamentală a introverților lui Jung: „Ei (cei cu persona mai puțin dezvoltată decât suflletul5, introverții) cred că lumea este un parc de distracții“. Imperativ de distracție (introvert) compensator imperativului de muncă (extravert). În orice caz, prudență. Fie ea a distracției extraverte sau a muncii introverte (firește că pot fi și așa). Nu pui piciorul jos. Aștepți să se liniștească viteza. Privești în punct fix să nu amețești. Îți controlezi respirația. Inventezi excitare, nu contează dacă deodată sau dacă pas cu pas, inventezi o extraversie a distracției, o introversie a muncii, un sex al ambelor, o distracție a sexului și o muncă a sexului.
Cum te dai jos din învârtitoare fără să îți rupi ceva? Și, nu neapărat crucial, cum inventezi excitare? S-ar putea crede că amețeala, mania, viteza sexuală, deficitul (de timp) sunt rele ca un diavol ortodox, pe când mintea limpede, echilibrul, tihna sexuală, surplusul (de timp) ar fi bune ca un dumnezeu ortodox. Nici vorbă de o atare separare în elemente pure. Tihna devine ea însăși „pe fugă“. Fuga este ea însăși plină de respiro-uri. Problema nu este cum o pui pe una în locul celeilalte, ci cum găsești respirourile din grabă. Cum spargi fuga în bucățelele ei de tihnă. Cum te odihnești și încarci sexual locurile cele mai nesexuale și grăbite, fie ele pe antebraț, pe mâna ta sau a altcuiva, în cameră, în voce, în covor, într-un animal, în miros, în culoare, într-un obiect sau altul6. Nu e o chestiune de tehnică-algoritm. Nu e ca a te descurca la fotbal în spații mici după un model, nici ca a ști ce să faci când mai e puțin timp. Nu e vorba despre tehnici-model de grăbire a erecției sau a lubrifierii (gândire magică a cântecelor de adus ploaia) sau de forțare a unor dimensiuni în alte dimensiuni (penisuri prea mari în vagine prea mici sau vagine prea mari pentru penisuri prea mici).
E o chestiune de generozitate, nu de investiție. Creare de obișnuințe noi fără așteptări de dobândă. Rupere de obișnuințe vechi. Condiționare voită de reflexe. Hiperstiție. Problema nu e cum faci sex în chip modern, ci cum faci sexul tradițional să varieze la extreme. Fără să eviți graba. Fără escapism. Doar evadare.
1 Explicație a lui Spasojevic (regizorul) pentru scena pedofilă cu un nou-născut, din filmul cu accente gore, A serbian film (2010)
2 Banc ce surprinde patru posibile lipsuri sexuale: De câte tipuri este sexul? De patru tipuri:Când ai cu cine dar nu ai cu ce: sex tragic. Când ai cu ce dar nu ai cu cine: sex trist. Când ai cu cine, ai cu ce dar nu ai unde: sex studențesc. Când ai cu cine, ai cu ce, ai unde, dar De ce? sex filozofic
3 Zoja L, analist jungian şi scriitor italian, fost președinte IAAP, Istoria arogantei – Psihologia si limitele dezvoltarii
4 Replică dată lui Jung de Ochwiay Biano, vezi Jung- Amintiri, vise, reflecții
5 La Jung, persona e atitudinea persoanei față de lumea exterioară, iar sufletul e atitudinea față de lumea interioară. Referința e din Două eseuri despre psihologia analitică
6 „şi i‑aş oferi obiectului un păianjen tot aşa cum îi ofer patului femeia care mi se oferă, ofer obiectul altor obiecte, în felul în care se produc întâlnirile de imagini în poeme şi în vise, obiectul oferit în mod obiectiv unui obiect (O.O.O.O.)“ Gherasim Luca, Vampirul pasiv