Înainte să vă zic orice despre cum mi se pare că mișcarea de „stânga” din România repetă greșelile istorice ale înaintașilor noștri, care s-au trezit cu socialismul adus de pe tanc și au decis că cel mai facil ar fi să se canibalizeze pentru funcții și influență, vreau să vă spun că dacă în general la alegeri pierd doar alegătorii, eu am câștigat fără să mai candidez. Dobânda pe care o încasez de la statul român momentan infimă, dar în continuă creștere indiferent de ce gașcă de bufoni gestionează căruța asta de țară mă poziționează ferm printre minoritatea parazită pentru care interes de clasă, se pare, votează mai mult de jumătate din popor fără să ne rețină principiile de care se folosesc mult prea mulți auto-intitulați „de stânga” să se complacă în fatalismul votului util.
Acum că am produs revulsie printre cei mai sensibili, dar cei mai vehemenți teoreticieni de printre noi, trebuie să vă spun că scriu acest text din perspectiva unui rulment loial al Partidului Socialist Român, să mai pierd câțiva dintre voi. În spirit modern — „full disclosure”, cum s-ar zice pe la „party-uri”.
Lăsând glumele mele egoiste și răutăcioase la o parte, anul ăsta electoral m-a lăsat cu gust amar după ce am văzut că alianța politică realizată de PSR și PSDM, ulterior la care s-a alăturat și PCR-XXI a reușit să strângă cele mai multe voturi, anume 36 de mii pentru Parlamentul European cât în cursa pentru instituțiile statului român s-au pierdut și la senat, și la parlament în jur de 20 de mii de voturi în buzunarele partidelor dezirabile, în spiritul votului nătâng, iar la prezidențiale cota de semnături nu s-a mai reușit să se strângă deloc. Am fost poate prea naiv în optimismul meu când am văzut că partidele — reale, cât permite condiția maselor și legea țării de revoluționare, nu cluburile de cărți, galeriile de ultrași sau serverele de Discord — s-au adunat într-un bloc electoral, la fel de naiv pe cât am fost acum câțiva ani când am văzut că cluburile de cărți, galeriile de ultrași și serverele de Discord despre care fac aluzii mai înainte s-au adunat cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii sub aceeași umbrelă. Poate din același loc naiv n-o să mă refer la ei cu nume și prenume.
Mult prea mult timp am trăit cu impresia că stânga românească e spartă-n cioburi inofensive pentru că nimeni nu încearcă să creeze oportunitatea unor poduri între noi. Acum că podurile care au existat și altele care încă există au fost și sunt aruncate în uitare și regrete secretoase, de dragul sportului încetinirii dezastrului inevitabil rezultat de la urnă, m-am deziluzionat de la principiile pe care o să le condamn la alții cu fermitate în ce urmează. Cu precădere am să mă refer mai mult la grupările de stânga sub care se adună tinerii, cât am experiență mai multă și mai naturală cu ei decât cu înaintașii noștri cu care în fapt mă înțeleg mai bine din punct de vedere politic, dacă cultural trăim în două lumi aproape complet rupte una de alta.
Stânga românească tânără dacă nu prin discurs, cu siguranță prin disciplina de activitate de la firul ierbii și prin atitudinea față de „colegii” ideologici de vârste apropriate dar și de cei trecuți de 40 de ani suferă de aceeași boală pe care o critica Lenin, această făclie a părtinirii pseudo-științifică și identitară de printre noi în „Comunismul „de stânga”: O Tulburare Infantilă” acum mai mult de 100 de ani, boala dogmatismului și idealismului. Cât nu există alte partide care recunosc importanța acumulării de capital pentru bugetul public și de întreprinderi publice, în competiție directă cu capitalul privat pe post de forță reală de intervenție pe piață în scopuri sociale, sau importanța reformei politicii românești spre un regim care implică oamenii de rând în conceperea și aplicarea legilor, distinșii mei tovarăși care stau pe tușă, pentru că Lenin sau Marx au scris în altă operă larg cunoscută și la fel de prost înțeleasă că nu se poate fără „revoluție” — autorii făcând referire clar la situația contemporană cu ei de insurecții și războaie mondiale, apropo — se rezumă cel mult doar la a nu ataca încontinuu aceste formațiuni ori pentru că le văd irelevante, ori din principiu, cât ei dar probabil și oameni din interiorul partidelor votează după cum bate vântul util și pe baza la nimic mai mult decât idioțenii culturale separate de mediul de locuire, ori AUR ori USR-ul nou al lui Ștefănuță și al streamer-ilor la fel de bătuți în cap, anume SENS. Apoi să se întoarcă spre partidele cu potențial real pentru progres și să le bată obrazul pentru aceleași idioțenii care-i motivează să rupă urna de vot pentru reprezentanții capitalului privat și al esteticii culturale; problema cu partidele legale cel puțin din câte mi s-a zis mie începe de la simpatiile pentru personalități de mult îngropate și se termină la colecția de cuvinte „retrograde” de care ei se folosesc pentru a-și comunica ideile.
Același tribalism idiot îl vedem în demersul stângii românești de după Al Doilea Război Mondial, când s-au adunat la un loc mai mult din necesitate decât din principiu ca apoi să se omoare la propriu între ei pentru acuzații schizofrenice, jocuri de putere și purificare ideologică. Cu toate că n-am fost martor la troglodirea stângii istorice, văd aceeași atmosferă în stânga contemporană.
Să vă dau două exemple care nu reprezintă neapărat grupuri întregi dar cu siguranță sunt tolerate, dacă nu încurajate în grupurile ăstea ca modele de progresism adevărat, din motivațiile CIA-ului de a distruge orice șansă de schimbare radicală și pașnică, înainte să vină din nou tancul de la răsărit: mi s-a atras atenția pe internet, că față în față n-a avut nimeni curajul să-mi exclame asemenea tâmpenii, că cultura negrilor nu e moda mea, eu având dread-uri în cap. Persoana asta care se preocupă de cultura oamenilor de culoare era mai palidă decât sunt eu, și dincolo de cultura acestor „albi” est europeni, de altfel în istoria lor căsăpiți, folosiți pe post de animale de căruță de toate națiile imperiale de-a lungul vremurilor, căsăpiți care ne dau exemple de stiluri similare de păr, eu pe mine aveam și o ie.
Portul național fiind și el departe de ce se presupune că-mi aparține cultural, venind de la țărani, acest om avea în mod clar prioritățile setate pe ce i-a vomitat internetul în urechi să se revolte în numele unor oameni care de altfel s-au bucurat când m-au văzut că le „apropriez” stilul de păr, altfel nu-mi explic cum e condamnabil să fur de la negrii dar complet pasibil să fur de la țărani. Nu mi-a fost dat nimic mai clar ca dovadă de cât de idioată este „cultura progresivă” decât acești amețiți care apără categorii de oameni de care nu aparțin, și pe care i-ar arunca la gunoi dacă i-ar depista cu idei nefrecventabile la „party”.
Un alt exemplu de data asta mai recent mi s-a dat să văd când i-am comentat cuiva că, împotriva pericolului iminent trâmbițat de clasa politică post-decembristă văzut și mai de grabă inoculat în AUR la cursa prezidențială, progresiștii aleg să susțină și să voteze din nou util pentru nimeni aceeași clasă politică post-decembristă care a făcut din droguri un delict mai crunt decât violul. Această persoană, după ce mi-a citit comentariul n-a putut mai mult decât să exclame că eu, nu clasa politică pe care urmează să o voteze și pentru care bate tobele susținerii, eu minimalizez violul, de parcă eu am dat legile ăstea, nu noii lor salvatori. Când i-am atras atenția că legal vorbind nu am zis nimic altceva decât ce scrie în lege, în loc să-și asume reacția penibilă a plusat, impunându-mi că folosesc cuvintele din glosarul retrograzilor, anume „handicapat” în mod peiorativ. Pentru această amibă nici nu există vreo problemă în legile ăstea absurde, date de nătângi indiferenți și mizantropi, cât sunt eu problema că aduc situația în vedere, și mai ales, printr-un limbaj interzis în cercurile tefeliste.
Aceeași oameni care dau afară de principii ipocrite nu au nici o problemă cu faptul că steagul folosit de rromi actualmente, și ei de multe ori la fel de plini de principii anti-fasciste, este același ca cel proiectat de un colaborator a lui Zelea Codreanu, anume Gheorghe Lăzăreanu-Lăzurică. Apoi, eu știind aceste detalii și totuși fiind mai tolerant față de asocierea cu aceste simboluri păcătoase sunt lovit în continuu și la urnă, și în discurs de incultura și aroganța a celor mai puri reprezentanți ai stângii, care nu pot nici în ruptul capului să se asocieze cu „ceaușismul”, indiferent că în spatele acestei etichetări reductive există un plan concret și o bază legală pentru progres real, cât nu ezită să se asocieze cu simboluri fasciste cât se poate de reale dar normalizate în societatea românească, sau cât nu ezită să susțină mizantropia clasei politice post-decembriste. Mai bine ascultăm de Faiăr, care consideră că „cu boșorogii” nu poți face nimic, cât el face bani de pe urma acestor scaieți căscați. Un Engels mai jalnic nici nu puteam să-mi imaginez.
Date fiind atitudinile stângii nătânge, să nu ne mirăm atunci că Alianța România Socialistă a recomandat în turul doi al alegerilor anulate opțiunea distributivistă în loc de post-decembrismul abject, sau să ne mirăm că acest gest a provocat din nou o psihoză printre stângiștii puri. Să nu ne mirăm nici că stânga politică se aproprie de noua feblețe a săracilor, „dreapta suverană” cât stânga pură de cafetecă se înrădăcinează în proiectul cultural euro-atlantist al progresului CIA. Să nu ne mirăm nici că stânga politică o duce din ce în ce mai prost cât sateliții stângii preferă puritatea ideologică și de principiu decât să participe la lupta politică care, în pofida atitudinii lor o duc „ceaușiștii” fără vreun câștig mai ales material, ba chiar din ce în ce mai păgubos.
Să ne mirăm totuși cum aceste exemple de puritate ideologică din urmă privesc tot ce ține de limbajul și cultura exploataților și sărăciilor lumpene, tot ce-i aduce sub dreaptoizii capitalului autohton, cu cel mai mare dispreț din principiile acestea progresiste dar le lasă la ușă când vine vorba de noul pericol electoral pentru care binele cel mai rău este în continuare aceeași clasă politică care ne-a distrus țara și ne-o distrug în continuare.
Vreau să închei acest voleu de vitriol cu un ton mai pozitiv: fiecare are locul lui și munca pe care o depunem toți poate n-o schimba nimic, dar împinge într-o direcție. Chiar dacă din bulele noastre convenabile, pure ideologice și deseori de o aroganță nesuferită comparabilă cu mine dar și mai des din experiența mea, cu mult mai imbecile — nu vom ajunge niciodată undeva în timpul vieții noastre fără să avem un centru unde eforturile noastre intelectuale să fie transformate în eforturi cu potențial politic. Din păcate pentru nervii mei, pentru săracii țării și pentru stânga românească, centrul actual e bufonăria SENS-ului cultural și streamerii ageiști.
Dacă aceste scleroze îmi mănâncă nervii și mă răcoresc prin contra-exemplu de principi inspirate din cărți prăfuite, folosite pe post de instrument de lobotomie decât de motivație politică, bucurați-vă totuși că aceleași scleroze care vă fac să votați util, mă îmbogățesc pe mine.
A rupt cineva ușa la vot pentru partidele care se declară și se dovedesc de stânga la alegeri? Măcar să le semneze listele pentru participare la alegeri, dacă votul era promis platformelor culturale? Prioritățile sunt altele, pentru că până la urmă cui îi pasă de săraci.