Iată-ne, din nou, în fața unei alegeri care rezumă la fix politica românească postdecembristă. Dan și Simion, două fețe ale aceleiași monede: o dreaptă neoliberală subordonată capitalului străin și o dreaptă naționalistă subordonată capitalului domestic. Cea din urmă are acum oportunitatea de-a specula furia populară creată de politicile anti-sociale ale celei dintâi. Dar victoria sa nu ar aduce sfârșitul acestor politici. Diferențele dintre cei doi candidați în acest sens sunt neglijabile. Ambii sunt agresiv pro-patroni. Ambii vor taxe mici, deși avem deja cel mai mic impozit pe venit din UE. Ambii vor să taie bugetul de stat în carne vie, deși avem deja unul dintre cele mai mici procente din PIB alocate protecției sociale, iar numărul angajaților la stat e în jurul mediei europene. Ambii candidați au fix zero de oferit celor 45% dintre români care trăiesc în sărăcie sau la limita ei. Avem cea mai mare rată se sărăcie în câmpul muncii și un salariu median de aproape de trei ori mai mic decât media europeană, dar niciunul dintre candidați nu își pune problema asta. Măcar PSD a mai mărit salariul minim – Dan și Simion, nici atât. Ei vor să facă exploatarea muncii și mai profitabilă.

Mai mult, cum s-a punctat aici zilele trecute, nici nu pot fi convinși să facă altceva. Degeaba încearcă plăpânda aripă progresistă a taberei Dan să-l convingă să preia teme sociale pe agenda sa. Omul pur și simplu nu-i capabil de așa ceva – e produsul și reprezentantul tipic al clasei de mijloc urbane care a internalizat total dogmatismul pieței libere. Ambii candidați sunt produsul unei societăți civile postdecembriste profund de dreapta, care a sufocat în mod conștient și sistematic orice spațiu de deschidere către temele sociale. Dan crede că dacă dai prioritate muncii, atunci ești de dreapta. Nu, aia face stânga, acolo unde există (nu în România). Dreapta dă prioritate capitalului.

Nici pe plan geopolitic nu sunt mai răsăriți cei doi candidați. Nu e nimic suveranist la cineva care-și modelează întreaga politică externă după cum i se cântă de la Casa Albă. Zice Trump să oprim ajutorul către Ucraina? Așa facem. Zice Trump că un criminal de război ca Netanyahu nu trebuie arestat? Da, să trăiți! Simion chiar i-a mulțumit lui Trump că ne menține vizele pentru SUA. Nici suveraniștii nu mai sunt ce-au fost. De partea cealaltă, adeziunea necritică, cvasi-religioasă la „Europa” e la fel de falimentară – o Europă care nu doar că asistă impasibil la genocidul din Gaza, dar chiar furnizează – conform fostului său șef al diplomației – jumătate din bombele aruncate peste palestinieni. Cum poate cineva citi știrea asta și scoate apoi de la naftalină stegulețul cu UE? Ce nivel de disonanță cognitivă e să faci asta în numele unor valori „europene” abstracte pe care UE realmente existentă le terfelește în moduri cât se poate de concrete?

Nici candidatul „suveranist”, nici cel „pro-european” nu are răspunsuri la crizele multiple prin care trece lumea. Niciunul nu are nimic de zis despre un genocid transmis în direct de peste un an jumate încoace. Niciunul nu suflă o vorbă despre criza climatică decât dacă e întrebat de jurnaliști. Niciunul nu are o viziune geopolitică autonomă, în interesul pragmatic al țării. Asta ar presupune inclusiv diplomație multilaterală, nu ploconirea față de o Poartă sau alta. Ar presupune recuperarea autonomiei energetice, reconstrucția bazei industriale în contextul riscurilor tot mai mari față de lanțurile globale de aprovizionare. Simion spune că vrea ca statul să redobândească pachetul majoritar asupra resurselor naturale prin negocieri, ceea ce înseamnă că resursele respective ar continua să servească preponderent logica profitului, nu nevoile sociale și de securitate.

Diferențele dintre cei doi candidați sunt cel mult de grad, nu de esență. Oamenii de stânga nu au cu cine vota pe bază de viziuni, idei, politici publice. Dar au împotriva cui vota, iar aici acele diferențe de grad fac votul împotriva unuia dintre cei doi mai imperativ decât împotriva celuilalt. Nu e vorba de considerente de morale, deși Dan e mai frecventabil ca persoană, ci pur tactice. Ca cineva care a votat ultima oară în alegerile prezidențiale pentru Rotaru de la Alternativa Socialistă în turul I din 2014, văd două motive de ordin tactic pentru care să votez împotriva lui Simion duminica asta.

În primul rând, Simion are în spate un partid care se întâmplă să fie a doua forță parlamentară a țării, având astfel un cert potențial de guvernare. Agenda lui neoliberal-reacționară, chitită pe tăiat drastic din sectorul public, are șanse mai mari de realizare decât un Dan lipsit de partid și de calitățile necesare pentru a acapara unul. Cu alte cuvinte, datorită ecuației parlamentare, Simion ar avea mai multă putere ca președinte decât Dan. Iar lui Simion i s-a urcat deja puterea la cap înainte să pună mâna pe ea.

În al doilea rând, o victorie a lui Simion ar sufla în pânzele extremei drepte extra-parlamentare cum niciun alt rezultat electoral nu a făcut-o în ultimii 35 de ani. Cum s-a văzut și din primul mandat Trump, asta ar însemna foarte probabil nu doar mai multă violență împotriva categoriilor oprimate și a organizațiilor de stânga, ci și mai multă îngăduire și legitimare a acestei violențe din partea celui mai puternic om din stat. Or, stânga românească actuală are o capacitate extrem de redusă de-a face față unei astfel de fascizări fizice a societății românești. Sigur că tocmai capitalismul extrem susținut de Dan e izvorul acestei fascizări. Sigur că n-ar trebui să vorbim despre neofascism dacă nu vorbim totodată despre neoliberalism. Dar putem totuși distinge între cauza structurală care te ucide cu încetul și efectul său direct care te ucide pe loc. Scila te vatămă sever, dar de Caribda te zdrobești cu totul.

Apoi, mai e un considerent mai degrabă etic decât politic: deși n-a zis că l-ar aresta pe Netanyahu, Dan măcar nu l-ar primi cu brațele deschise la București. Foarte probabil, asta ține de tipul lui de personalitate – genul de om care nu încalcă reguli orice-ar fi, inclusiv cele ale dreptului internațional. Nu-mi fac iluzii că l-ar mâna vreo pulsiune morală împotriva genocidului din Gaza, despre care n-a suflat o vorbă până acum, în nota întregii elite politice românești și a unei vaste majorități a societății civile care altminteri tună și fulgeră despre valori, drepturi și domnia legii. Dar măcar nu pare să fie atât de oportunist încât să se tragă de șireturi cu un criminal de război.

În concluzie, asta nu e vreo pledoarie pentru votul util, care presupune prezența unui beneficiu mai degrabă decât absența unui pericol. Nu e nici măcar vorba de-a vota pentru „răul mai mic”. E vorba de-a vota împotriva răului mai iminent, mai fizic și mai imprevizibil în manifestările sale. E vorba de un vot inutil – inutil lui Simion și accelerării procesului de fascizare a României pe care victoria sa ar presupune-o. Cum scrie Lenin în Statul și revoluția,

„Noi sîntem pentru republica democratică, deoarece în capitalism ea reprezintă pentru proletariat cea mai bună formă de stat, dar nu ne este permis să uităm că şi în cea mai democratică republică burgheză soarta poporului este robia salariată”.

Așadar, rezistența de stânga la o președinție Dan trebuie să fie la fel de fermă și lipsită de iluzii ca împotriva unei președinții Simion. Dar cea dintâi ar oferi, obiectiv vorbind, un spațiu de manevră ceva mai larg pentru a mobiliza acea rezistență și construi alternativa socialistă de care avem nevoie împotriva ambelor drepte care se înfruntă duminica asta.