În fața unui Trump hotărât să transforme statul american într-un fief privat, alb suprematist, patriarhal și teocratic, a cărui singură funcție e cea polițienesc-militară, Partidul Democrat răspunde cu un Joe Biden care nu e capabil să răspundă la pandemia de Coronavirus cu asigurare de sănătate universală, la mișcarea Black Lives Matter cu definanțarea poliției, la criza climatică cu o mobilizare industrială de tip Green New Deal, la criza datoriilor studențești cu eliminarea lor din pix – un Biden care crede, ca și Clinton, că voturile nu se câștigă, ci i se cuvin și care predică o întoarcere la o normalitate pre-Trump în care zeci de milioane de oameni sunt lăsați pe dinafară și ecosistemul planetar e în cădere liberă. Biden preferă să le facă curte Republicanilor moderați și să alieneze aripa progresistă a Partidului Democrat. Biden și garda veche a Democraților (formată din oameni ca Pelosi, Schumer sau Feinstein) mobilizează o variantă soft a acelorași argumente extreme folosite de Republicani pentru a discredita garantarea de către stat a unor drepturi fundamentale, cum sunt dreptul la sănătate, la educație, la locuire sau la un mediu habitabil și sigur.

Oricât de oribil ar fi Trump, e imposibil să nu te uiți la trecutul politic al lui Biden fără să ți se strângă inima. În anii 70, Biden era de partea segregaționiștilor. Biden a fost un suporter fanatic al războaielor din Irak și Afganistan, și a fost arhitectul, împreună cu Obama, al distrugerii Libiei și al extinderii programului de asasinate cu drone. În 1991, Biden a fost instrumental în nominalizarea lui Clarence Thomas la Curtea Supremă, recurgând la cele mai mizerabile și misogine mijloace pentru a o ataca pe Anita Hill, care l-a acuzat pe Thomas de hărțuire. Deși o neagă acum, Biden a făcut eforturi întreaga sa carieră să definanțeze Social Security, unul dintre pilonii de bază ai plasei de protecție socială din SUA. 

O altă chestiune îngrijorătoare legată de Biden este comportamentul față de femei. Campania de discreditare a Anitei Hill de către comisia Senatului – comisie pe care el a prezidat-o – este printre cele mai mari atrocități misogine din istoria politică americană, cu nimic mai presus decât ce au făcut Repubicanii cu Kavannaugh acum doi ani. Există zeci de clipuri cu Biden, în diverse ipostaze, pipăind și pupând fără consimțământ, de mult ori minore. În plus, Biden a fost acuzat de viol de o fostă membru a staffului său, Tara Reade. E incontestabil că Biden e un misogin și un hărțuitor, și probabil un violator. Ai zice că nu poți merge mai jos ca Biden, până îl pui alături de Trump, care a fost acuzat de zeci de femei de toate formele posibile de comportament inadecvat – de la hărțuire la viol.

Biden e jos, dar Trump reușește performanța să fie și mai jos. Trump își amenință oponenții politici cu închisoarea, își grațiază suporterii, susține că Constituția îi dă puteri absolute, glumește cu a fi ales președinte pe viață, instigă la violență împotriva reporterilor și a protestatarilor, instigă forțele de ordine la violență arbitrară și suspendarea drepturilor civile, pretinde de la instituțiile statului loialitate personală, îi calomniază și îi demite pe funcționarii publici care îl incomodează și se referă la presă ca fiind dușmanul poporului. Mai nou, Trump refuză să se angajeze că va ceda puterea dacă pierde alegerile, încearcă să destructureze sistemul de vot prin poștă și mobilizează rețele paramilitare de “ultrași” care să intimideze votanții/tele în ziua alegerilor și să producă cât mai mult haos. 

E straniu cum Statele Unite, care pretinde că este “liderul lumii libere”, “națiunea indispensabilă”, “pământul celor liberi și casa celor curajoși” – care pretinde că, spre deosebire de toate celelalte imperii din istorie, este un imperiu al binelui – ajunge să-și aleagă președintele între doi violatori, segregaționiști și criminali de război, dintre care unul, Trump, este fascist pe față.

Dacă Trump va fi reales președinte, și dacă va beneficia de un Congres aflat de partea lui, va continua să acorde reduceri de taxe în valoare de trilioane de dolari celor mai bogați/te dintre americani/ce, să saboteze eforturile de combatere a pandemiei de Coronavirus, să desființeze Affordable Care Act (lăsând zeci de milioane de oameni fără asigurare de sănătate), să construiască lagăre de concentrare pentru imigranți și să promoveze deportarea lor, să nege încălzirea globală și să împingă clima planetară către catastrofă, să aservească guvernul federal sieși și clicei sale loiale, să submineze dreptul la avort și accesul la planificare familială, să mobilizeze forțele de ordine pentru detenția și asasinarea celor care i se opun, să instige la război împotriva Chinei și Iranului și să sprijine Arabia Saudită, Israelul și celelalte state-client, în ciuda încălcării sistematice de către acestea a drepturilor omului. 

Pe de altă parte, nu este clar dacă Joe Biden ca președinte și un Congres controlat de Democrați sunt în stare să desființeze moștenirea fascistă a lui Trump și să vireze Statele Unite în direcția unei societăți civilizate. Obama (cu Biden ca vicepreședinte) a beneficiat de un Congres aliat în primii doi ai mandatului său, dar a ales să-și trădeze electoratul, implementând un program conservator de sănătate, dăruind sute de milioane de dolari băncilor care au provocat criza financiară și extinzând campania globală de asasinate cu drone (prin care președintele Statelor Unite își arogă puterea, ilegală conform dreptului internațional, de a declara terorist și asasina pe oricine de pe glob). 

Prin urmare, învingerea lui Trump și a Republicanilor este un prim pas important în învingerea fascismului și în deposedarea elitelor afaceriste care controlează sistemul politic al Statelor Unite, dar nicidecum singurul pas. Simpla înlocuire a unui oligarh fascist pe față cu un oligarh care pavează drumul către fascism nu este suficientă pentru a transforma societatea americană. Este necesară o mișcare anti-autoritară intersecțională care să se formeze la bază și să rămână cuplată cu baza, să formeze spații radical democratice de întrajutorare și vindecare, să înființeze instituții non-suverane și jurisdicții alternative, să centreze vocile și inițiativele celor mai vulnerabilx – în sfârșit, care să poarte o campanie pe termen-lung, atât electorală, cât și sindicală și comunitară, având ca obiectiv abolirea sistemelor de opresiune din societate.

Viitorul acestei mișcări este încă incert, însă protestele la adresa brutalității polițienești, a violenței împotriva femeilor și a arderii de combustibili fosili care au zguduit lumea în ultimii ani ne dau speranță și ne arată că se poate.