În “Feminist City”, Leslie Kern vorbește despre ostilitatea orașului față de femei, despre cum inegalitatea de gen e înscrisă în geografia fizică a orașului și despre posibilitățile eliberatoare ale unui oraș feminist intersecțional.
Kern începe prin a arăta cum planificarea urbană se bazează pe premiza că toate identitățile, experiențele și corpurile care există într-un oraș pot fi reduse la cele ale bărbatului alb cishetero fără dizabilități. Rezultatul este că persoanele marginalizate se confruntă cu bariere sociale, economice și politice de care cei cu identități privilegiate nici măcar nu sunt conștienți.
Femeile însărcinate de exemplu au parte de numeroase experiențe negative – de la indiferența totală a străinilor, care nu le cedează locul în autobuz, la entuziasmul intruziv al străinilor, care cred că au dreptul să le atingă sau să le bombardeze cu sfaturi despre cum e mai bine pentru ele și pentru viitorul bebe.
Odată ce dau naștere, femeile își transportă copiii pe străzi și în vehicule care nu sunt accesibilizate pentru cărucior (o problemă cu care se confruntă și persoanele în scaun cu rotile). Iarna, autoritățile dezsăpezesc prioritar rutele principale de transport, adesea ignorând aleile și trotuarele, pe unde mamele trec cu căruciorul. Toaletele publice curate și sigure, esențiale pentru îngrijirea copiilor și pentru alte nevoi biologice, lipsesc din cele mai multe orașe.
Dat fiind că femeilor le revine majoritatea muncii de îngrijire din societate, o muncă care de cele mai multe ori este neplătită și nerecunoscută, te-ai aștepta ca planificarea urbană să țină cont de asta. Însă orașele în general sunt zonificate funcțional, “acasă” este distanțat semnificativ de “la muncă”, circulația necesitând navete lungi, care dezavantajează structural persoanele care lucrează atât acasă, cât și la muncă. Astfel, planificarea urbană consolidează rolul de casnice al femeilor, penalizându-le pe cele care doresc să se afirme profesional.
Un oraș gândit de femei pentru femei ar centra problema tranzitului, făcând transportul în comun să fie cât mai accesibil și mai sigur, dat fiind că femeile, prin munca dublă (sau chiar triplă) pe care o fac, tind să aibă destinații multiple și navete complexe. Un astfel de oraș ar conține zone funcționale mixte, în care toate locuințele au în apropiere locuri de muncă, locuri de joacă, parcuri, creșe, grădinițe, școli și alimentare.
De asemenea, locuințele și zonele rezidențiale nu ar fi gândite doar pentru cupluri hetero care formează familii nucleare (cum se întâmplă în orașul convențional), ci și pentru alte relații de coabitare între oameni, cum sunt familiile extinse, familiile poliamoroase, familiile multigeneraționale sau rețelele de prietenie – relații care adesea distribuie mai echitabil și mai creativ munca de creștere, de îngrijire, de gătit sau de curățat.
În “Feminist City”, prietenia feminină joacă un rol de bază în societate – chiar dacă adesea este ignorată sau ridiculizată. Femeile exersează solidaritatea într-un sens mai politic și mai social decât bărbații, dată fiind, în primul rând, amenințarea violenței patriarhatului cu care se confruntă zilnic. Pentru Leslie Kern, prietenia între fete și femei – care, spre deosebire de prietenia masculină, are o componentă a compasiunii mult mai pronunțată – poate transforma geografia fizică a orașului, și odată cu ea, societatea. Kern ne invită să ne imaginăm un oraș în care “feminine friendship as a way of life” și potențialul de “world-making” al acestei prietenii își ating maturitatea politică – un oraș ale cărui infrastructură și cultură nu mai presupun că femeile depind de bărbați, ci se modelează după relațiile de întrajutorare dintre femei.
Violența patriarhatului este o altă temă care figurează din plin în narativa lui Kern despre oraș. Experiența feminină a orașului este una a imposibilității de a fi lăsată în pace. Conversațiile nedorite și alte intruziuni ale bărbaților urbani fac ca orașul să fie resimțit ca teritoriu masculin, ca prezența femeilor în public să fie resimțită ca o încălcare a ordinii naturale, în care nu sunt binevenite.
Frica circulării și locuirii într-un oraș nesigur are costuri ascunse asupra femeilor. Pe lângă povara muncii neplătite de îngrijire (care trebuie împăcată cu munca plătită) și pe lângă povara discriminării rasiale, homofobe și de dizabilitate, femeile trebuie să consume timp și energie pentru a se asigura că nu sunt urmărite, pentru a evita anumite locuri sau pentru a se asigura că au o armă la îndemână. Orice reimaginare feministă a orașului, spune Kern, trebuie să înceapă cu garantarea spațiului personal și a autonomiei corporale – privilegii de care puține femei se bucură.
Femeile nu sunt singurele persoane care se confruntă cu hărțuirea și cu nesiguranța – orașul face ca multe persoane de culoare “să nu se simtă în siguranță nici în cel mai banal dintre locuri, să fie tratate inegal în cele mai egale dintre circumstanțe”. Riscul ca viața să le fie dată peste cap – prin rasismul străinilor sau agresiunea poliției – e mereu la 5 minute distanță, prezența lor, oricât de inofensivă, este mereu întâmpinată cu frică și suspiciune.
Persoanele cu dizabilități au experiențe similare de încălcare a autonomiei – trecătorii se oferă să le ajute în mod forțat, fără consimțământ, fără să le întrebe dacă au sau nu nevoie de ajutor, și care este cea mai bună formă sub care pot să le ajute. Cu un climat similar de ostilitate și excluziune se confruntă și alte categorii marginalizate, cum ar fi persoanele fără adăpost, persoanele neconforme cu genul sau lucrătoarele sexuale.
Hărțuirea cu care femeile se confruntă în spațiul public se află în continuitate cu violența domestică de care suferă în spațiul privat. Hărțuirea stradală și violența domestică se potențează reciproc, dovedind falsitatea separării public-privat – separare pe care ordinea monogamă hetero (și infrastructura fizică a orașului care decurge din ea) depinde.
Un oraș dezvoltat de femei pentru femei nu va lua naștere, explică Kern, prin bunăvoința centrelor de putere sau a forțelor patriarhatului din societate, ci va fi câștigat printr-o rezistență continuă și prin confruntarea acestor forțe. De fapt, Kern arată, toate drepturile câștigate de femei – de la dreptul de vot, dreptul de a candida, dreptul de a deține proprietate ș.a. – au fost câștigate prin luptă.
Mai mult, rezistența împotriva patriarhatului nu poate duce la cel mai bun rezultat fără a ține cont de revendicările altor grupuri marginalizate – ale persoanelor de culoare și indigene, ale persoanelor queer și neconforme cu genul, ale persoanelor cu dizabilități, ale sexworkerilor etc. Kern arată cum abordări feministe care nu s-au bazat pe intersecționalitate au dus la și mai multă excluziune pentru grupurile vulnerabile. De exemplu, încercări de combatere a violenței împotriva femeilor care s-au bazat pe poliție și închisori au atras violența rasistă a statului împotriva persoanelor de culoare, văzute ca fiind o primejdie la adresa femeii albe. Înființarea de servicii private (creșe, grădinițe etc.) fără politici de distribuție egală poate duce la creșterea chiriilor și la excluderea locuitorilor săraci sau discriminați, într-un proces numit gentrificare.
Prin urmare, o mișcare care confruntă patriarhatul trebuie să confrunte automat și capitalismul, suprematismul alb și heteronormativitatea, dat fiind că aceste sisteme de opresiune sunt interdependente și se susțin reciproc.
Cartea lui Leslie Kern face o hartă serioasă a modurilor – vizibile, dar și ascunse – în care orașul discrminează împotriva femeilor. Unele aspecte ale cărții nu sunt neapărat relevate pentru România – suburbiile, violența colonială împotriva indigenilor – autoarea fiind din Canada. Însă, per total, mi se pare că “Feminist City” zdruncină multe preconcepții, provoacă la o reconsiderare a modului în care vedem spațiul urban (mai ales dacă avem anumite privilegii) și conturează liniile principale ale unui viitor oraș feminist intersecțional. Pentru cei/le interesați/te de aplicarea feminismului în politica locală, dar și pentru cei/le care vor să înțeleagă resorturile concrete ale patriarhatului, cred că “Feminist City” este o lectură cât se poate de binevenită.