Mi-am petrecut ultimii ani scriind și citind despre schimbările climatice. Este un subiect care a ajuns să locuiască pe gratis în mintea mea, și aproape că nu-l pot da afară. Mi-aș dori să nu mă mai intereseze. Să-l fac cumva să fie mai puțin important. Dar dacă aleg să-l ignor, asta nu-l va face să dispară. Schimbările climatice sunt problema numărul unu cu care ne vom confrunta pe parcursul acestui secol, fie că mă preocupă pe mine sau nu.
Va deveni din ce în ce mai rău spre sfârșitul secolului. Încă suntem în faza incipientă, când efectele extreme se manifestă pe ici, pe colo, când zgomotul încă se confundă cu semnalul. Faptul că nu putem prezice cu exactitate ce se va întâmpla nu înseamnă că nu se va întâmpla nimic. Se va întâmpla, și va fi rău.
Odată dereglată, clima nu duce la mega-secete și la orașe sub apă doar în țările care au contribuit la dereglarea ei, ci în toate țările, inclusiv în cele care nu au nicio vină istorică.
O minoritate vocală de mercenari ai industriei combustibililor fosili exploatează incertitudinea modelelor științifice pentru a sădi confuzie și apatie în rândul publicului. Dar dacă te uiți cu atenție la ce zice comunitatea științifică (care, apropo, se află în consens aproape absolut că încălzirea globală e reală și e provocată de om) și dacă încerci să înțelegi cum funcționează clima planetară, îți dai seama că e imposibil să dublezi sau să triplezi cantitatea de gaze cu efect de seră din atmosferă fără să dai complet peste cap sistemul climatic, și, automat, societatea umană, care este adaptată la acest sistem. Nu ai nevoie de simulări computerizate sau de o pregătire avansată pentru a te convinge că schimbările climatice nu sunt o conspirație. E suficient să te uiți la datele de bază ale problemei. Și ajută și să ai încredere că dacă toate asociațiile de profil, toate marile universități și toate academiile naționale susțin că fenomenul e real, atunci poate chiar e real.
Va fi rău peste tot, inclusiv la noi.
România, ca parte a planetei și a umanității, nu va fi scutită. Instituțiile din România, de la clasa politică la presă, funcționează ca și cum nu am face parte din lumea asta. Când vorbești în România despre probleme de mediu, vorbești în primul rând despre păduri și despre plastic. Nu este o coincidență că defrișările și poluarea cu plastic ocupă locul pe care îl ocupă în conștiința noastră. Ambele sunt probleme reale, dar capătă o proeminență nemeritată pentru că se potrivesc unor prejudecăți împământenite. Pădurile sunt un simbol național. Poluarea cu plastic este simbolul (lipsei de) responsabilitate individuală. Deși se vor ecologiste, discuțiile românești despre păduri și plastic sunt, în mod paradoxal, contrare unei conștiințe ecologice. Rezultatul lor este discursul patetic despre salvarea neamului și bătutul obrazului pentru „lipsa de educație”.
Dacă ne pasă așa mult de pământul strămoșesc de ce nu suntem la fel de alarmați de deșertificarea Olteniei, de exemplu? “Mica Sahara” din Dolj, așa cum au fost porecliți cei aproape 1000 de kilometri de pătrați de deșert, riscă să se extindă și să acopere Sudul României. Deși presa vede ca și cauză a problemei numai tăierea perdelelor forestiere care odinioară protejau împotriva eroziunii solului, deșertificarea Olteniei face parte dintr-un proces continental de aridizare, provocat de încălzirea globală, care riscă să transforme în deșert întreg Sudul Europei.
Rezolvăm încălzirea globală prin formarea unei conștiințe colective și direcționarea ei într-o mișcare socială și politică care să transforme radical modul în care extragem, producem, distribuim și reciclăm.
Soluția: acțiuni individuale sau politice?
Ecologia trebuie să ne facă să gândim în termeni de glob și de societate, nu în termeni de națiune și de individ. Încălzirea globală însumează atât caracterul global, cât și cel social al distrugerii naturii. Este globală deoarece cauzele și efectele ei nu cunosc granițe. Odată emis, dioxidul de carbon nu rămâne înăuntrul granițelor țării care l-a emis, ci se răspândește pretutindeni. Odată dereglată, clima nu duce la mega-secete și la orașe sub apă doar în țările care au contribuit la dereglarea ei, ci în toate țările, inclusiv în cele care nu au nicio vină istorică. Încălzirea globală este socială pentru că rezolvarea ei nu constă doar în mai multă responsabilitate în felul în care consumăm ca indivizi. Rezolvăm încălzirea globală prin formarea unei conștiințe colective și direcționarea ei într-o mișcare socială și politică care să transforme radical modul în care extragem, producem, distribuim și reciclăm.
Poate părea că mă contrazic pronunțându-mă împotriva responsabilității individuale într-un articol care te îndeamnă, încă din titlu, să te gândești și să acționezi. Însă eu nu sunt împotriva ideii că fiecare persoană trebuie să se poarte responsabil. Sunt mai degrabă împotriva ideii că responsabilitatea individuală este singura soluție și că exclude responsabilitatea socială. Cred că e o idee grozavă să renunți la mașină, optând în schimb pentru bicicletă, transport în comun sau mers pe jos. Dacă poți să treci la o dietă vegană, și să cumperi numai produse locale, fă-o. Adoptă un stil de viață zero waste dacă ești dispus.
Te încurajez să faci toate aceste lucruri și să îi încurajezi și pe alții să le facă. Sunt utile. Dar sunt doar o mică parte din soluție. Nu poți pretinde că un comportament responsabil poate decarboniza societatea la scara și la viteza necesară pentru evitarea catastrofei climatice. Deciziile care contează în lupta cu încălzirea globală sunt cele care trebuie luate de state, de corporații și de alte organizații de mari dimensiuni. Consumul responsabil – care e condiționat întâi de toate nu de bunul-simț al oamenilor de rând, ci de politicile marilor conglomerate industriale – nu poate elimina termocentralele pe bază de cărbune, nu poate transforma infrastructura rutieră, și nici opri defrișarea pădurilor tropicale. Iar dacă prin absurd ar putea să facă toate aceste lucruri, nu le-ar face la viteza necesară. Pentru cea mai bună șansă de a limita creșterea de temperatură la 1,5°C, statele lumii trebuie să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu ~95% până în 2050. Chiar crede cineva că asta se va realiza prin educarea consumatorilor?
Observ îngrijorat acest reflex de a împinge deciziile de consum personal ca soluție în defavoarea activismului politic. Uneori cred că intențiile din spate sunt bune. Când se gândesc la protejarea mediului, unii oameni, nefiind bine informați, amestecă în mod inocent încălzirea globală cu aruncarea de deșeuri în păduri, privind totul printr-o prismă parohială și obtuză. Însă în alte situații, mi se pare că responsabilitatea individuală este instrumentalizată metodic pentru a sabota mișcarea de salvare a climei.
Cei care neagă încălzirea globală acuză comunitatea științifică ca fiind o unealtă politică, dar sunt tăcuți când vine vorba de sutele de milioane de dolari cheltuite de marii poluatori pentru a cumpăra politicieni și cercetători.
Politicieni adepți ai statului extractiv, afaceriști care se tem că măsurile de mediu le pun în pericol profiturile, lobbyiști plătiți de companiile petroliere, ideologi investiți emoțional în dogma pieței libere, conservatori religioși care cred că omul e prea mic să afecteze natura. Acești oameni știu că nu publicul larg a luat decizia să avem un model economic incompatibil cu viața pe Pământ, însă prin a împinge ideea că fiecare din noi e de vină, mută responsabilitatea de la cei cu putere la cei fără.
Uneori, când constat neseriozitatea delirantă cu care presa, administrația publică și diverși comentatori tratatează schimbările climatice, simt că este inutil să mă mai agit. Văd oameni, adulți în toată firea, cum neagă încălzirea globală fără să ofere dovezi științifice, inventând comploturi marxiste de instalare a unei dictaturi globale sub pretextul politicilor verzi. Oameni care se dau buni creștini și susținători ai familiei, dar care n-au niciun scrupul în a sacrifica viitorul propriilor copii și nepoți pentru ca stăpânul capitalist să mai stoarcă o fărâmă de profit din mama natură.
Cei care neagă încălzirea globală acuză comunitatea științifică ca fiind o unealtă politică, dar sunt tăcuți când vine vorba de sutele de milioane de dolari cheltuite de marii poluatori pentru a cumpăra politicieni și cercetători. Încălzirea globală nu a ajuns o temă partizană din cauza persoanelor cărora le pasă de mediu, ci tocmai din cauza industriilor poluatoare, care fac tot ce le stă în putință ca să blocheze progresul.
Așa cum obstacolul principal este de natură politică, soluția principală la schimbările climatice este politică. Intrați într-un partid, formați unul nou sau presați partidele existente. Faceți acțiune directă. Participați sau porniți un protest. Blocați construcția de termocentrale și mine de cărbune. Blocați orice proiect de infrastructură incompatibil cu reducerea emisiilor. Boicotați afacerile iresponsabile. Sindicalizați-vă la locul de muncă și porniți greve. Implicați-vă nu doar pentru climă, ci și împotriva restului de probleme care se intersectează cu clima (sărăcia, exploatarea la locul de muncă, violența de gen, rasismul, militarismul ș.a.).
Informați-vă, și informați-i și pe cei din jurul vostru.
Am încredere că schimbările climatice pot fi combătute. Dar pentru ca asta să se întâmple, trebuie să începem să o luăm în serios.