Ursula K. Le Guin – Mâna stângă a întunericului

Conservatorii vor să ne facă să credem că discuţiile despre şi explorarea identităţii de gen sunt ceva nou, malefic şi străin “oamenilor de rând”, ignorând astfel nu numai ştiinţele sociale, ci şi vieţile nenumărate a persoanelor trans sau cu alte identităţi non-binare şi milenii de istorie în care conceptul de gen a fost ceva flexibil, maleabil şi discutabil.

În Mâna stângă a întunericului, una dintre cărţile de căpătâi ale SF-ului feminist (şi ale SF-ului în general), Ursula K. Le Guin explorează o lume (Genthen sau Iarna) în care nimeni nu are gen sau sex fix, oamenii sunt androgini pentru majoritatea timpului şi dezvoltă atribute sexuale (care pot fi diferite de fiecare dată) doar o dată pe lună timp de câteva zile. Scrisă acum mai bine de 50 de ani, în 1969, cartea e însă acum poate mai actuală ca niciodată. 

Implicaţiile absenţei genului şi sexului fix în societate variază de la cele mai minore la cele mai majore, iar Le Guin le descoperă prin Genly Ai, un terran trimis sol pe Genthen, în călătoria lui atât fizică cât şi emoţională pe această lume. Povestea principală este intercalată cu scrisori, anecdote şi poveşti din folclorul genthian alternate printre capitole, care ajută la construirea unei lumi atât străine, cât şi familiare. 

Trebuie amintit totuşi că pe lângă explorarea unei lumi diferite şi elementele SF, cartea este şi o poveste despre dragoste, altruism şi sacrificiu:

“Exista însă bunătate. Eu şi alţi câţiva, un bătrân şi un individ care tuşea rău, am fost identificaţi ca fiind cei mai puţin rezistenţi la frig şi, în fiecare noapte, noi constituiam mijlocul grupului, entitatea de douăzeci şi cinci, unde era cald. Nu luptasem pentru locul cel călduţ, pur şi simplu ne regăseam acolo, noapte de noapte.

Mi se pare tulburătoare bunătatea aceasta pe care fiinţele omeneşti n-o pierd. Tulburătoare, pentru că este tot ce mai rămâne când ne pomenim goi, în întuneric şi frig. Noi, care suntem atât de bogaţi, atât de plini de forţă, sfârşim prin a nu mai avea altceva de oferit.”

Michael Walzer – Political Action: A Practical Guide to Movement Politics

Ai 16 ani şi ai o problemă: strada liceului tău e prost asfaltată şi slab luminată, trecerile de pietoni nu sunt bine marcate şi seara când se termină orele, se întâmplă de deseori ca tu şi prietenii tăi să vă împiedicaţi, loviţi sau chiar să fiţi aproape accidentaţi de maşini din cauza asta. Tu şi prietenele tale vă simţiţi în nesiguranţă când vă întoarceţi acasă. Eşti sigură că dacă autorităţile şi-ar da interesul, problema poate fi rezolvată uşor.

Ai 18 ani şi vrei să faci activism LGBT+. Esti dintr-un oraș mic, susţinerea pe care organizaţiile din alte oraşe mai mari e limitată şi nu prea ştii de unde sau cu cine să începi. Deşi crezi că lupta asta e mai degrabă naţională şi la o scală prea mare pentru tine singur, ai o idee de acţiune locală şi chiar cum s-ar putea rezolva la nivel local câteva probleme cauzate de bigotismul anti-LGBT+. 

Ai 17 ani şi ţi se pare complet nedrept că 40% dintre copiii României, unii dintre ei pe care îi cunoşti şi tu personal se culcă flămânzi. Crezi că un program de hrană în şcoli i-ar ajuta mult şi de fapt chiar ai citit recent un articol despre cum o masă caldă în şcoli necondiţionată pentru toţi copiii ar aduce beneficii tuturor în nenumărate feluri, inclusiv ţie.

Pentru a rezolva problemele acestea şi altele mai mari, e nevoie de organizare politică. Cărticica lui Michael Walzer, scrisă în 1971, vine ca un mic ghid practic pas cu pas pentru organizarea unei mişcări care să rezolve probleme sociale şi politice, înainte de toate prin activism la firul ierbii. Political Action sintetizează lecţiile învăţate de către acesta în timpul implicării din anii ‘60 în mişcarea Drepturilor Civile şi mişcările anti-război şi oferă astfel răspunsurile lui clare şi succinte la multe dintre întrebările pe care cineva care vrea să schimbe lumea sau orice parte a ei le are la început de drum.

Cartea a fost republicată recent în 2019, după ce nişte elevii de liceu interesaţi de justiţie socială ai unui fost student ai lui Walzer au fost expuşi la ea şi au găsit-o utilă pentru organizarea politică şi acum, la aproape 50 de ani de la scriere. Nu e nici pe departe un text exhaustiv al organizării politicii, ci mai degrabă o amorsă venită să aprindă, să însufleţească şi să dea încredere în sine tinerilor activişti. 

Octavia E. Butler – Pilda semănătorului

Prima parte din duologia pildelor a lui Butler pare cu zi ce trece mai puțin o operă de SF și din ce în ce mai mult un simplu, dar foarte bun, roman literar. Cu atât mai remarcabil cu cât anii 1990 s-au remarcat printr-o literatură științifico-fantastică care redescoperea optimismul după cinicii ani dominați de ciberpunk. Nu neapărat un optimism al tonului, cât un optimism față de potențialul progresului tehnologic, față capacitatea tehnologiei de a transforma natura existenței umane.

Citind Pilda semănătorului, mai ales acum, găsim că până și ciberpunkul perpetua un astfel de tehnoutopianism. Coordonate între care operează par asemănătoare. Încălzirea globală, inegalitate economică stratosferică, state emaciate care lasă locul corporațiilor. Dar dacă William Gibson și Bruce Sterling condamnau specia umană să rămână prizonieră Pământului (gest de frondă în fața unui gen dominat de premiza călătoriei în afara Sistemului Solar), acesta era un Pământ capabil de expansiune nelimitată, ale cărui frontiere se extind fără sfârșit în virtual, cu orașe care deopotrivă se înalță spre ceruri și se afundă subteran, lăsând în același timp nenumărate cotloane în țări „din lumea a treia” în care mercenarii se pot ascunde să-și lingă rănile.

În romanul lui Butler, în schimb, Pământul este vlăguit. Nu există niciun „cip” minune care permite creșterea continuă, care face din poluare doar o chestiune estetică, nu o amenințare existențială. Nici nu e posibil pentru indivizi abili, pentru mercenari și hackeri lupi singuratici, să joace sistemul pe degete. Capitalismul muribund, rasismul și colapsul ecologic reușesc să zdrobească pe oricine. O firavă scăpare rămâne formarea unei comunități noi, solidară și autosuficientă.