Deși referendumul inițiat de Coaliția pentru Familie nu a trecut pragul și cu toate că organizația a fost măcinată de scandaluri interne, grupul conservator rămâne puternic, dovadă stând faptul că în Parlamentul României există un „Grup pentru Rugăciune” și că CpF s-a regrupat în Platforma Împreună, care se mândrește cu 506 organizații membre și susține că „societatea civilă din România este moral conservatoare în esenţa sa, preţuindu-şi valorile identitare.”. 

În Parlament, Grupul pentru Rugăciune domnește

Grupul pentru Rugăciune din Parlamentul României adună parlamentari preponderent de la PNL și PSD, dar și de la USR sau UDMR. Este grupul care și-a arătat forța luna trecută, când a fost votată inițiativa privind interzicerea studiilor de gen în România. O aberație colosală, desigur, dar o victorie impresionantă pentru acest grup: inițiativa avea în mare parte avize nefavorabile, nu era susținută de guvern și Comisia de fond dăduse inițial raport de respingere. Supărați după mica (și scurta) victorie progresistă prin care au fost introduse elemente de educație sexuală în școli (reversată și ea în această perioadă), conservatorii și-au încordat mușchii și au reușit să transforme o inițiativă ce era aproape sigur omorâtă într-o victorie însemnată.

Chiar dacă Iohannis nu s-a pronunțat încă asupra promulgării legii votate de Parlament, demonstrația de forță a fost făcută și mesajul e clar pentru progresiști – you come at the king, you best not miss. În fond, dincolo de eșecul obiectului principal al referendumului, Coaliția pentru Familie a demonstrat că poate mobiliza 3,7 milioane de oameni la vot – insuficient pentru a trece o modificare constituțională, dar mai mult decât poate orice partid singur.

În Parlamentul României nu există și nici nu are șanse să existe un alt grup care să fie în opoziție cu cel conservator. Nu avem un grup parlamentar pentru educație sexuală, sau un grup parlamentar pentru comunitatea LGBTQ+, nu avem nici măcar un grup pentru combaterea violenței împotriva femeilor. Nu există nicio agendă cât de cât progresistă care să se regăsească în Parlament, fie că vorbim la nivel transpartinic sau în interiorul vreunui partid. 

Lucrurile nu stau mai bine nici la Guvern.

În Ministerul Educației, Romeo Moșoiu pare să fie etern, regăsindu-se în diverse poziții oficiale sau neoficiale, oricât de multe voci ar vorbi despre comportamentul său abuziv și oricât de pe față ar fi că reprezintă interesele BOR. Mai mult, lobby-ul religios conservator e o afacere de familie, Oana Moșoiu, soția sa, fiind la fel de implicată în lupta pentru a preveni din interiorul sistemului de învățământ orice inserție de elemente progresiste în programa școlară. De partea cealaltă, bineînțeles că nu există niciun reprezentant sau militant pentru dreptul la educație sexuală sau pentru drepturile minorităților LGBTQ+ care să dețină măcar un sfert din puterea pe care o au Romeo și Oana Moșoiu. 

Puterea și influența pe care o au conservatorii nu poate fi comparată de fapt decât cu puterea și influența pe care o au reprezentanții mediului de afaceri. Dacă foștii sindicaliști din Parlament pot fi numărați pe degete, toate partidele au în rândul lor antreprenori de diferite feluri și nivele. „Antreprenoriatul” este Sfântul Graal al programelor electorale și este aproape unanim acceptată idee că trebuie sprijinită dezvoltarea sa. De la programa școlară până la ajutoare de stat și debirocratizare, subiectul e constant împins și aplaudat de toate partidele. 

Prinși între conservatori și mediul de afaceri

La nivel de lobby, Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) are întâlniri periodice regulate cu Guvernul, la Palatul Victoria, cel puțin din 2012 încoace, indiferent de cine a fost la putere. Acum se întâlnesc lunar, lucru fără precedent pentru orice alt grup de interese din România. Nimeni nu beneficiază de o deschidere mai mare a Guvernului ca mediul de afaceri. Asta în condițiile în care legea din România asigură un cadru pentru consultări cu patronii și cu sindicatele, prin Comisia pentru Dialog Tripartit.

Comisia e însă degeaba, fiind convocată doar formal: Guvernul preferă să se întâlnească numai cu patronii, fără sindicate, în această Coaliție pentru Dezvoltarea României, eludând complet legea privind dialogul social.  Sindicatele, angajații, nu au nimic similar (poate doar Campania pentru Viață și Muncă Decentă, care nu are însă o vizibilitate sau influență comparabilă cu CDR), și discută mult mai rar cu Guvernul, iar angajamentele partidelor politice sunt lipsite de valoare. 

În tot acest timp, aceiași oameni care au toate ușile puterii deschise se victimizează în spațiul public și urlă despre pericole imaginate, fiind pe deplin conștienți că nu vor avea o opoziție suficient de puternică pentru ca narațiunea lor să nu fie cea care domină. Ne sperie cu amenințări închipuite pentru a-și consolida și mai mult puterea.

Pe scurt, amenințarea „sexo-marxistă” este trâmbițată de ani de zile. Lupta împotriva „comunismului” se poartă cu același aplomb azi ca la începutul anilor 90. Stânga, fie că vorbim în plan economic sau cultural, e pictată ca această hidră imensă, puternică, agresivă, care încearcă să pună stăpânire pe țară și lume în general. Lupta împotriva sexo-marxismului și a „ideologiei de gen” e aceeași luptă împotriva comunismului care se poartă de la începutul anilor 90. În realitate, stânga e mai slabă ca oricând, iar cei care urlă și se erijează în martiri ai luptei anti-comuniste și anti-political correctness au acces la putere mult mai mare decât oricare alt grup.