Acum 2 săptămâni, când scriam despre cele mai proaste păreri pe care poți să le ai despre protestele din SUA, eram convins că nu o să mai trebuiască să mă întorc prea curând la această temă. Între timp însă, comentariatul românesc de Facebook a lucrat overtime ca să producă o tură nouă de opinii stupide despre America, întâi cu Pe aripile vântului, iar mai apoi cu dărâmarea statuilor.
Au interzis Pe aripile vântului, una dintre capodoperele cinematografiei
Păi nu, n-a interzis nimeni nimic. HBO Max, o platformă care nu există în România, a retras temporar filmul de la streaming pentru a-i putea adăuga o prezentare a contextului acestuia și o deconstrucție a elementelor rasiste din film. Între timp, au anunțat și că-l pun înapoi în curând.
Nu o să mă lansez în vreo discuție privind valoarea artistică a filmului. Menționăm însă că acesta este o ecranizare din 1939 a unei cărți despre războiul civil scrisă de o sudistă, în care protagonista este o proprietară de sclavi. Toate aceste lucruri (perioada în care a fost făcut filmul, perspectiva din care este scris textul sursă ș.a.m.d.) se reflectă în modul în care sunt prezentate relațiile rasiale din film, ceea ce este perfect normal. Dat fiind contextul protestelor de astăzi, este perfect rezonabil ca acest film să fie reevaluat și recontextualizat – asta se întâmplă într-o cultură vie.
E pur și simplu cenzură! O să ajungem să ardem cărțile în piața publică!
Băi, sincer, nu, nu asta urmează.
Autorul comentariului de mai sus are o problemă, pentru că nu înțelege diferența între evenimente de acum mii de ani și evenimente de acum zeci de ani, care sunt mult mai vii în memoria colectivă și care sunt la doar câteva generații distanță.
Dan, te rog, nu contribui și la isteria asta.
Dane, te rog eu, îmi plăcea OCS când eram mic, de ce vrei să îmi strici nostalgia? Oprește-te, te implor.
Bine, ce să facem acuma, Dan Amariei, solist la Omul cu Șobolani și realizator la radioul oamenilor deștepți și cu venituri peste medie, Radio Guerilla, insistă să ne arate cât de prost este. Hai, spune, dacă mai ai.
Ok, cu puțin noroc, Dan și-a terminat repertoriul și putem să reluăm ce spuneam și un pic mai sus când ziceam că nu e cenzură, că nu a INTERZIS nimeni nimic pentru că a fost retras temporar un film de pe o platformă de streaming. Liniștiți-vă puțin.
E political correctness și revizionism istoric, asta îmi miroase a conspirație bolșevică
Fix asta era, boss! E duhul lui Stalin care i-a posedat pe americani ca să-i oblige să-și uite istoria (care în mod evident e ceva obiectiv și nu o serie de narațiuni despre trecut care sunt constant reevaluate și recontextualizate de către istorici) ca să instituie bolșevismul în SUA.
Sincer, da, ar trebui dată jos statuia lui Octavian Goga care a fost prim-ministrul de extremă dreapta al României care a revocat cetățenia unei treimi din populația evreiască a țării în anii ‘30.
Chiar dacă nu e bolșevică, e în mod cert o conspirație anti-creștină
Zău dacă am priceput de ce crede ăsta că dărâmarea unei statui a unui proprietar de sclavi e cumva îndreptată împotriva creștinilor, dar ok.
Ok, nu știu cine conspiră sau împotriva cui, dar o conspirație e aici
Foarte tare, Adrian Năstase!
Ok, bine, hai s-o lăsăm baltă și să ne uităm la niște desene animate
Of.