Mrs. America – Gloria (ep. 2)


Mrs. America
este o miniserie produsă de FX, distribuită digital pe Hulu în SUA și pe HBO Go în zone unde serviciul de streaming de la Disney nu are încă acoperire, cum ar fi în România. Deși aruncat direct în zona digitală, serialul poartă toate mărcile televiziunii de prestigiu, de la decoruri și garderobă de epocă minuțios reconstituite, la direcție de imagine de calibru cinematografi și, mai ales, actori unul și unul. Mai exact una și una. Rose Byrne, Uzo Aduba, Elizabeth Banks, Margo Martindale și Tracey Ullman interpretează figurile centrale ale feminismului american din cel de-al doilea val, mai ales din partea timpurie când mișcarea feministă devine o forță politică și este pe cale să nășească ratificarea în constituția SUA a amendamentului privind drepturile egale dintre bărbați și femei. Iar Cate Blanchett o interpretează pe Phyllis Schlafly, autoarea și activista conservatoare care a pus bazele mișcării care a împiedicat acest important pas progresist.

Al doilea episod o are drept protagonistă pe Gloria Steinem și introduce în scenă NWPC- Adunarea Politică Națională a Femeilor. Bella Abzug este portretizată ca fiind cea care trage sforile în mișcare și cea care o împinge pe Steinem să devină purtătoarea de cuvânt a organizației că este frumoasă și va fi mai ascultată. Steinem este descrisă ca o figură populară, care participă la petreceri și alte evenimente mondene și al cărei punct sensibil din agenda feministă este legalizarea avortului. În acest episod este construită origin story-ul pentru Steinem care își dorea să părăsească Toledo, micul oraș în care a crescut învățând să danseze step. Avea o relație conflictuală cu mama sa care nu o înțelegea și pe care o privea ca pe un copil. Însă experiența pe care filmul o pune în centrul devenirii ei este avortul pe care l-a făcut în Londra la 21 de ani, când logodnicul de atunci a părăsit-o și medicul o încurajează să își trăiască viața așa cum vrea ea. 

Mișcarea feministă este prezentată în paralel cu eforturile de organizare a conservatoarelor în jurul lui Phyllis Schlafly care se autodefinesc drept casnice și construiesc din această perspectivă ofensiva împotriva feminismului și a măsurilor legislative susținute de acestea (ERA/ADE). Punctul lor de pornire este că mișcarea feministă a convins în mod eronat majoritatea politicienilor că ele ar reprezintă punctul de vedere a tuturor femeilor. Conservatoarele descriu feministele ca un grup celebru și cu acces la resurse de promovare, pe când ele se portretizează ca fiind nevoite să facă organizare la nivel comunitar. 

Ce au în comun cele două grupuri rivale în serial sunt luptele interne pentru putere. Betty Friedan este introdusă în scenariu când un reporter îi citează Gloriei Steinem un citat în care aceasta o acuză că nu este lideră a mișcării feministe. Mai apoi, cele două se întâlnesc în avion unde încearcă să pună conflictul pe seama forțelor care vor să le dezbine. Tensiunea se menține când discută cu McGovern – Friedan este mai autoritară, pe când Steinem încearcă să îl vrăjească și obține promisiunea că o va suna în legătură cu legalizarea avortului. Pe de altă parte, Schlafly se impune de fiecare dată când Rosemary Thomson sau Alice Macray (un personaj fictiv construit pe baza mai multe persoane din jurul lui Schlafly) încearcă să preia conducerea în organizare și devine purtătoare de cuvânt a organizației. 

Felul în care reprezintă luptele pentru putere episodul 2 și fixează serialului o direcție care putea fi intuită încă din primul, mai ales prin focalizarea pe personalități care „au făcut istorie”, anume identificarea dimensiunii politice și morale cu cea personală. Pozițiile luate de personaje sunt tratate și motivate prin prisma caracterului lor. Când Schlafly acuză feministele că doresc să tragă toate femeile după ele într-o mare sororitate a nemulțumirii din cauză că nu-și găsesc soț, acest lucru nu este prezentat pur și simplu ca mostră a direcției retorice folosită de anti-feministe.

Trebuie să înțelegem că discursul este greșit, însă serialul scurt-circuitează această concluzie bătând monedă pe oportunismul lui Phyllis Schlafly și pe cruzimea ei în raport cu cumnata sa nemăritată. Ce s-ar fi întâmplat oare dacă în viața lui Phyllis n-ar fi existat și o Eleonor pe care să o rănească? Este speculația serialului autentică sau simplă proiecție? Nici lupta Gloriei Steinem pentru legalizarea avortului nu apare doar din empatie sau din interiorizarea principiilor mișcării feministe, ci în urma propriei sale experiențe cu o întrerupere de sarcină.  

Desigur, scena respectivă poate să fi fost inclusă și din cauza tendinței serialului de a face referire la momente istorice emblematice, citându-le pentru a arăta că „și-a făcut tema” sau a da coloratură de epocă, în cazul ăsta dramatizând dedicația care deschide My Life on the Road a lui Steinem. Nici nu cred că identificarea unei cauzalități între experiența personală și mișcarea feministă ar fi greșită. Ar prefigura criticile intersecționale pe care încearcă să le aplice, dar nu mi se pare că într-acolo merge, din contra, reiterând și mai puternic sloganul feminismului din al doilea val că „personalul e politic”. 

Aceasta alegere ar putea fi justificată prin intenția de a sublinia importanța experienței și alegerii personale în decizia unui avort. În cazul acestui episod, pare că insistă destul de mult în a o lega pe Steinem de mișcarea feministă doar prin legalizarea avorturilor – la petrecerea Ms când povestește cu Florynce Kennedy despre o taximetristă care le-a spus: „dacă bărbații ar fi cei care ar face avortul acesta ar fi fost sfânt”, pe stradă când se întâlnește cu o fană, când încearcă să-l convingă pe McGovern să propună legalizarea, la întâlnirea cu grupul de organizare când ține un discurs despre importanța și necesitatea legalizării și în sus-menționata scenă despre experiența proprie. Chiar dacă în cazul avorturilor alegerea este personală, modul în care ne raportăm la ele este preponderent construit social. Steinem, în scena în cauza, are o privire pierdută și speriată, admiratoarea cu care se întâlnește este cu lacrimi în ochi când povestește despre avort. Poate din intenția de arăta cât de mult apasă statutul de ilegalitate asupra deciziei de avorta au prezentat doar aceste părți vulnerabile. Sentimentele de vinovăție și nevoia de justificare sunt construite din exterior, de mediul social conservator ce incriminează avortul și persoanele care apelau la acesta. Expunerea vulnerabilității este un mod ușor de a creea empatie, dar, în cazul de față poate părea simplificator și universalizant, mai ales că în multe cazuri de avort femeile simt, de fapt, ușurare.