Sistemul actual de producție agriculturală e bazat pe exploatarea și uciderea a unui număr incredibil de mare de animale, zi de zi, oră de oră, în mod direct. În mod indirect, și ceva mai greu de calculat, efectele negative ale acestei industrii includ și distrugerea produsă de pierderea biodiversității, acapararea terenurilor, emisiile de gaze cu efect de seră și creșterea nivelului de poluare.

Acesta nu e rezultatul unei simple alegeri personale sau preferințe „naturale”. Este efectul unor procese îndelungate de obiectificare, industrializare, globalizare și extracție de profit de pe fiecare „resursă naturală” și fiecare trup posibil.  

Mitul „alegerii personale”

Deseori, când vine vorba de veganism, cel mai respectuos răspuns pe care sper să-l pot primi e: da, înțeleg opțiunea ta, e o alegere personală validă. Și totuși, de când știm că personalul e politic, care sunt acele alegeri care rămân în afară? Cum se face că „mâncarea” rămâne în sfera personalului, în timp ce munca de producție, transport și preparare a acesteia e politică?

Să spunem că ar fi câteva lucruri pe care oamenii în general le consideră alegeri personale: la ce școală mergi, ce te faci când ești mare, ce job îți alegi, cum și cu cine te căsătorești, etc. Dacă ne uităm însă la întrebările acestea dintr-o perspectivă ceva mai critică, vedem imediat că ele presupun anumite lucruri:

• că există o instituție educațională și că aceasta e obligatorie;
• că unul dintre scopurile vieții este să „te faci” ceva folositor pentru societate; că există ideea de carieră, care pare să fie la alegerea ta;
• că o relație romantică, preferabil pe viață, e unul dintre lucrurile de dorit, și asupra căruia ai oarecare control.

În aceeași măsură, ce mănânci pare a fi tot o alegere personală, însă opțiunile, ca și mai sus, îți sunt restrânse.

Dacă te-ai fi născut la sat acum câțiva zeci de ani, alegerile tale s-ar fi învârtit în jurul fierberii și prăjirii în diferite combinații a mămăligii. Dacă te naști într-o comunitate săracă, la marginea unui sat sau oraș, alegerile tale sunt bazate pe cât de ieftine sunt alimentele, și dacă ai un petic de pământ pentru roșii sau nu. În comunitățile urbane ceva mai înstărite, alegerile par să fie copleșitoare. Ești prins între zeci de diete fascinante, ambalaje cu design frumos, și reduceri, oferte, 2+1! În mare parte, însă, aceste alegeri sunt date de sistemele de producție în care te afli, de felul în care aceste sisteme sunt organizate, de tipul de produs pe care acestea le privilegiază, și de măsura în care tu ai sau nu acces la ele.

Agricultura nu e un simplu proces „natural”

Nu e nimic natural sau simplu în a avea zeci de ambalaje de plastic pline cu piept de pui selectat genetic pentru a avea atât de multă carne încât e predispus la boli osoase. Nu e cu nimic mai bine sau mai frumos să ai în farfurie fileuri de pește pescuit în masă, în plase în care se prind sute de alte creaturi marine (numite „captură accidentală”) din ecosisteme care sunt pe moarte.

Și, în linia aceasta, nu e cu mult mai „omenos” să crești văcuțe pe o pajiște, aparent libere, ținute pentru laptele lor, în condițiile în care corpurile acestora abia pot să ducă greutatea ugerelor, iar ele sunt constant impregnate artificial și despărțite de copiii lor, care sunt, în continuare, omorâți.  

Prea mult despre aceste animale? Deși majoritatea dintre noi știm câte ceva despre industria cărnii sau a laptelui, pare că preferințele noastre stau în a ști cât mai puțin. Și eu m-am ferit o perioadă de informațiile astea, iar, după ce am renunțat la consumul de produse animale, am văzut veganismul o perioadă drept ceva personal. Nimănui nu-i place să i se spună ce să mănânce sau ce haine să poarte, așa că nu am prea vorbit despre asta.

Însă animalelor le place cu atât mai puțin să fie ucise. Până la urmă, libertatea de a alege ce mâncăm și ce consumăm e destul de fragilă și recent dobândită, doar pentru foarte puțini dintre noi, și, evident, pe spatele celor mulți. Acești mulți nu sunt doar muncitorii din abatoare, care acum sunt la un risc ridicat de COVID-19 și care oricum au un risc ridicat de accidente grave la locul de muncă, ci și animalele însele. 

Libertățile noastre trebuie să fie colective

Să revin – sistemul de producție actual este unul clădit pe o constantă exploatare de resurse naturale, printre care și corpurile celorlalte animale. A te afla pe o poziție privilegiată în acest sistem, care îți permite să consumi trupuri moarte, frumos ambalate de către muncitori slab plătiți, nu e doar o alegere personală.

E o poziție pe care unii dintre noi ne aflăm mai mult și alții mai puțin. E o poziție într-un sistem material, cu o istorie anume, bazat pe practici coloniale, patriarhale și capitaliste. Depolitizarea cauzei animalelor, reducerea acesteia la „o alegere personală” uită că nu suntem în fața unor alegeri total libere, neinfluențate, independente și lipsite de costuri pentru întreaga planetă. 

Veganismul, înțeles ca practică antispeciistă (împotriva discriminării pe bază de specie), presupune, printre altele, refuzul transformării animalelor în marfă, și deci refuzul de a participa într-o practică de consum. Acesta e doar un prim pas.

Veganismul, ca poziționare asumată împotriva acestui sistem de producție, nu trebuie să se oprească doar la modificarea tiparelor de consum, ci să traseze linii de legătură cu alte cauze pentru justiție socială. Nu alegerile noastre ca indivizi consumatori ne oferă libertate, ci capacitățile noastre de a acționa în solidaritate cu alții, chiar și atunci când (sau mai ales când) luptele noastre nu sunt exact aceleași.

Într-o societate în care valoarea vieții altor animale abia dacă apare menționată în discursul public, în care spațiile în care ele trăiesc sunt restrânse și se află sub dominația oamenilor care sunt la putere, a fi în conformitate cu status quo-ul nu e doar o frumoasă, liberă alegere.

A practica veganismul, însă, presupune o politizare a unor spații care nu mai pot fi ușor capitalizate pentru profit. A încerca să înțelegi cum ar putea arata o societate antispeciistă presupune un act de solidaritate.