Criza Eurthyrox – Rechiziționarea celor 1,2 milioane de comprimate, apoi producție printr-o companie de stat

Probabil că a auzit deja toată lumea de Euthyrox, un medicament foarte greu de găsit zilele acestea prin farmacii, deși conform Sistemului Electronic de Raportare al Ministerului Sănătății arată că stocul în depozitele din România este de peste 1,2 milioane de comprimate (conform Rețeaua 2.0).

Căutând un articol pe care l-am citit zilele trecute, am găsit această perlă din 2011, când nu era pandemie, așa că tupeul era ceva mai mare: e o piață liberă! Eh, o perioadă nu a fost. O perioadă de timp, exportul a fost interzis, piața liberă fiind îngrădită. Așa că exportul s-a mutat către speculanții ilegali, care cumpărau medicamentele din România și le vindeau pe sub mână în afară. Acum, liberalii rezolvă problema, prin Ordinul de ministru 672/2020: dau liber speculanților legali să vândă în afară, a șmecherilor mari, dar curați, îmbrăcați la costum, cu titluri pompoase și bonusuri grase.

Conform Jurnalul.ro:

Aproximativ 5% din populatie sufera de insuficienta tiroidiana, adica un milion de oameni. Mai multe zeci de mii sunt efectiv dependenti de levothyroxinum, substanta activa din Euthyrox. Lasati fara medicament, timp de o luna, acesti oameni pot muri.

Așadar: există foarte mulți oameni în România care au nevoie de acest medicament. Pentru unii dintre ei, este esențial, adică mor dacă nu-l iau. Acest medicament există în România, sunt 1,2 milioane de comprimate în depozite. Dar stau în depozite, nu ajung în farmacii, pentru că prețul de vânzare în România e mai mic decât ar fi dacă le-ar vinde în alte țări.

Problema medicamentelor e complexă și are nevoie de un tratament mult mai detaliat decât pot face eu acum. Dar nu-ți trebuie un doctorat în comerțul global cu medicamente și încă unul în biologie și chimie ca să vezi că, dacă ar fi voință politică, ar exista soluții, măcar pentru a rezolva criza actuală și pentru a putea asigura un minim necesar.


Soluția la criza actuală: rechiziționarea stocurilor existente

Pentru criza actuală, soluția este simplă: rechiziționarea stocurilor existente în România. 1,2 milioane de comprimate pot fi luate azi de statul român și distribuite în regim de urgență, gratuit, către farmacii, de unde pot fi ridicate de cei care au nevoie în baza rețetelor. Poți controla cine ia și cât ia având un control solid asupra rețetelor eliberate de medicii de familie și asupra stocului pe care îl trimiți în teritoriu. Nu e ușor, dar nici imposibil.

Din păcate, nici decretul privind instaurarea stării de urgență, nici legea 132/1997 privind rechizițiile de bunuri nu sunt foarte clare, dar eu zic că punerea în pericol a vieții a zeci de mii de oameni este motiv suficient de alarmare cât să poți rechiziționa cele 1,2 milioane de comprimate de Euthyrox. Dacă nu, poate fi modificată legea 132/1997 prin OUG sau în regim de urgență în Parlament și în maxim câteva zile, dacă există și consens politic, problema legală se rezolvă.

După ce rezolvăm criza actuală, ar fi cazul să discutăm puțin, noi și Uniunea Europeană, despre nevoia de a asigura medicamentele esențiale tuturor, protejându-i pe cei bolnavi, nu profiturile speculanților frumos îmbrăcați. Că dacă piața liberă ne omoară, poate ar fi cazul să ne permitem să le producem prin companii de stat, cât să asigurăm necesarul. Măcar pentru acele medicamente pentru care există soluții generice, sigure, ieftine. Orice piedică legislativă poate fi rezolvată dacă există voință. În general, marii profitori, locali sau globali, prin lobby, găsesc căi să înlăture orice piedici legislative în calea profitului. Dacă se poate pentru ei, se poate și pentru noi, ceilalți, mulți, mai ales că miza noastră nu e profitul, ci viața.

Sursă foto articol: Jurnalul de Argeș