Prima parte din seria de articole ZIUA MUNCII
Ziua internațională a muncii se sărbătorește în majoritatea țărilor din lume pe 1 mai. A fost adoptată în 1889 de către a Doua Internațională, pentru comemorarea unei greve din Chicago care revendica reducerea zilei de muncă la 8 ore și care fusese înăbușită violent.
De-a lungul vremii, semnificația zilei a crescut. Partidele de stânga din întreaga lume, precum și diferite mișcări muncitorești neorganizate ca partid, au organizat evenimente pe 1 mai. Pe de o parte, pentru a marca ziua și valoarea muncitorilor și pentru a convinge guvernele respective să o adopte ca sărbătoare națională. Dar mai presus de aspectul de comemorare, ziua a fost folosită întotdeauna ca platformă pentru a revendica drepturi muncitorești, devenind un punct focal pentru revendicările diverse ale muncitorilor de pretutindeni. Pe această dată s-au organizat, de-a lungul vremii, greve pentru ziua de muncă de 8 ore în întreaga lume, acțiuni anti-apartheid în Africa de Sud, boicoturi împotriva persecutării muncitorilor imigranți în SUA, boicoturi împotriva consumerismului, și multe altele.
În țările în care partidele socialiste sau comuniste au ajuns la putere, ziua muncii a fost recunoscută devreme și transformată în festivitate publică de stat. Prin urmare, în România, sărbătorirea zilei de 1 mai rămâne în conștiința publică împletită cu istoria ascensiunii nelegitime a Partidului Comunist Român și deconectată de originile sale revoluționare. În timpul regimului, paradele de 1 mai erau concepute ca o sărbătorire a victoriilor deja obținute de către mișcările muncitorești și erau, bineînțeles, canibalizate de partid, cel mai frecvent nelăsând spațiu pentru revendicări, nesupunere civică sau greve.
Dacă încercăm însă să privim la perioada anterioară comunismului real existent din România, ne lovim de faptul că găsim puțină informație. Însă ce găsim este imaginea unui 1 mai al luptei autentice pentru drepturi, aliniat și conectat cu luptele din întreaga lume.
În România, conform surselor din presă, ziua de 1 mai a fost sărbătorită pentru prima dată de socialiști în 1890 și e greu să aflăm mai mult. Doar un articol din 2014 de pe Mediafax aduce mai multă informație despre istoria zilei muncii, menționând câteva scurte materiale din ziare începând cu 1919. Astfel, în Adevărul pe 2 mai 1919 apare următorul text:
„Anul acesta, muncitorimea serbează ziua de întâi Maiu, în împrejurări cu totul deosebite. Războiul mondial, revoluțiunea cea mare, cum i-a zis un scriitor socialist, s’a terminat și la Paris, unde se zămislește pacea, lumea cea veche cu politica ei de echilibru între popoare e în luptă cu lumea cea nouă, care bate cu pumnii vânjoși la poarta vieței, lumea păcei de dreptate și armonie între popoare (…)”.
În plus, în ziarul Lupta din Bucovina din 1 mai din 1910 am descoperit (cu ajutorul sprijinului tovărășesc) dovezi ale conștiinței muncitorești din zona Europei de Est. Acestea sunt instanțe care ne demonstrează că există loc pentru revendicarea trecutului muncitorimii locale și construirea unor mișcări și discursuri în spiritul realității istorice pe care o experimentăm acum. Un fragment din Lupta (1910):
„Dar poate și mai însemnat e faptul, că proletariatul din lumea întreagă face într’un singur glas și în aceiași vreme aceiași cerere. Față cu uriașele armate întocmite din banii poporului de clasele stăpînitoare pentru sfîșierea popoarelor între ele, față cu miile de tunuri și milioanele de puști, față cu ura sălbatecă pe care caută să o aprinză între oameni păturile stăpînitoare de astăzi, față cu toți acești anti-francezi, anti-germani, anti-slavi, anti-semiți și așa mai departe, se ridică de odată milioanele de glasuri ale poporului muncitor și strigă: „Francezi ori Germani, Latini, Slavi ori Semiți, noi muncitori sîntem frați, noi avem aceleași interese, interesele muncei pacinice și ale propășirei pe temeliile unei organizații sociale drepte și a frăției tuturor oamenilor cari vor să muncească”.
Aici se vede și invitația la sărbătorirea zilei de 1 mai tipărită în ziarul Lupta (1910):
În post-comunism avem libertatea să revendicăm ziua de 1 mai, să ne plasăm în tradiția globală a luptelor pentru drepturi, și să ne conectăm cu un trecut cu care de fapt avem multe în comun. Pentru că drepturile noastre ca muncitori și angajate sunt departe de a fi satisfăcătoare sau securizate. În ciuda tuturor victoriilor, marile corporații găsesc mereu metode de a impune programe de lucru de mai mult de 8 ore pe zi, de a sărăci și exploata angajații, iar multe bătălii trebuie purtate din nou, sau purtate în continuu.
Partea a 2 o puteți citi aici.