Pe măsură ce pandemia Coronavirus ia amploare și pune în pericol viața oamenilor din întreaga lume, trebuie să avem în vedere că nu este singura criză globală cu care ne confruntăm. Schimbările climatice riscă să producă pierderi de vieți incomparabil mai mari decât cele pe care le va provoca virusul. Mai mult, cele două crize sunt legate între ele – schimbările climatice reprezintă primejdia cea mai mare la adresa sănătății publice cu care ne vom confrunta în acest secol.
Încălzirea planetei o să producă pagube uriașe atât societății umane, cât și naturii printr-o gamă variată de mijloace: secete, canicule, incendii de pădure, inundații, creșterea nivelului mării, topirea ghețarilor, furtuni, dispariția speciilor de animale și plante ș.a. Toate aceste fenomene vor duce la pierderi masive de vieți omenești, împovărând sistemele de îngrijire medicală și de protecție socială până la limita rezistenței.
Încălzirea globală va crea condiții optime de înmulțire pentru diverși purtători de viruși, cum ar fi țânțarii Anofel și Aedes. Astfel, multe regiuni temperate, care au eradicat boli precum malaria, febra dengue sau febra galbenă, vor deveni suficient de calde și de umede încât aceste boli să reapară. Țările cele mai greu lovite, cum sunt multe țări din Africa sub-sahariană, vor fi lovite și mai greu de epidemiile de boli infecțioase și de celelalte dezastre provocate de schimbările climatice.
Valurile extreme de căldură vor provoca decese în masă din cauza hipotermiei și pierderi imense de productivitate. Acviferele și celelalte resurse de apă dulce, esențiale agriculturii și consumului domestic, riscă să se epuizeze pe măsură ce temperatura crește. Secetele vor solicita până în punctul colapsului sistemele de producție a hranei, exacerbând malnutriția și scăzând gradul de imunitate al populațiilor afectate. Inundațiile și precipitațiile torențiale vor compromite sistemele de canalizare publică. Iar creșterea nivelului mării riște să disloce zeci de milioane de oameni la nivel global, ducând la așezării provizorii propice bolilor infecțioase.
Deși țările în curs de dezvoltare sunt în mică măsură responsabile de încălzirea globală, ele sunt cele care vor suporta în cea mai mare măsură problemele de sănătate publică, pierderile de vieți omenești și pagubele economice caracteristice unei planete mai fierbinți. Țările în curs de dezvoltare nu s-au bucurat de beneficiile date de combustibilii fosili, dar pornesc la drum cu cea mai limitată capacitatea de a face față dereglajului climatic provocat de epoca industrială. Epidemiile de boli tropicale, criza apei potabile, caniculele extreme, recoltele dezastruoase și migrațiile interne în masă vor împinge statele din Sudul Global la limita supraviețuirii, însă, cu toate astea, statele lumii par incapabile să acționeze decisiv pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră.
La rădăcina problemei se află un sistem economic internațional care, în ultimii 40 de ani, a privatizat responsabilitățile statului în materie de sănătate, educație, locuire și alte drepturi fundamentale, lăsând în loc un stat a cărui tendință principală este acapararea de piețe străine prin forță militară și reprimarea pericolelor domestice la adresa oligarhiei financiare. Astfel, la nivel fundamental, atât pandemia de coronavirus, cât și încălzirea globală sunt o problemă de dreptate socială, un eșec al capitalismului.
Piața liberă eșuează să răsplătească producătorii care protejează mediul înconjurător și planifică pe termen lung, la fel cum eșuează să răsplătească producătorii care investesc în sisteme medicale bazate pe prevenție. Statul aservit companiilor de combustibili fosili, care refuză să investească în energie regenerabilă și eficiență energetică ca să nu pună în pericol profiturile bazate pe petrol și cărbune, este același stat aservit companiilor farmaceutice și de asigurări medicale, care refuză să investească în sisteme de testare sau carantinare sub pretextul că nu sunt profitabile, că nu are bani sau că piața liberă poate să o facă mai bine.
Țările cele mai capabile să combată pandemia de coronavirus – în principal cele din sudul și estul Asiei – sunt aceleași care, în ciuda tendințelor autoritare și a lipsei de libertăți civile, recunosc statului o funcție socială. Multe dintre aceste state practică un capitalism la fel de dur și de inuman ca cel întâlnit în Statele Unite. Cu toate acestea, China, Taiwan, Japonia, Coreea de Sud, Singapore, Vietnam și Hong Kong au avut un succes indisputabil în a stopa creșterea numărului de cazuri, nu de capitaliste ce sunt, ci pentru că au un stat dezvoltat și o cultură a responsabilității sociale. China sau Singapore nu sunt un model de societate demn de urmat, dar au dovedit în practică rolul esențial jucat de stat în ocrotirea sănătății și limitările absolute ale capitalismului lăsat de capul lui.
Confruntată cu provocările majore ale pandemiei de coronavirus, ale încălzirii globale și ale inegalității economice, societatea umană trebuie să se întrebe serios dacă poate continua cu un sistem social în care interesele elitelor afaceriste și ale politicienilor aserviți acestora sunt mai importante decât dreptul la viață și la fericire al tuturor oamenilor. Trebuie să ne întrebăm serios dacă avem vreo șansă să trecem prin crize de o asemenea anvergură într-o societate în care miliarde de oameni sunt lăsați în urmă, în care îngrijirea medicală și alte nevoi de bază le sunt refuzate celor care nu pot să plătească sau care s-au născut în locul greșit. Fie că vrem sau nu, în lunile ce urmează, pierderile de vieți și criza economică cauzate de către virus ne vor forța să răspundem la aceste întrebări.