Centrul, corupția și anticorupția: Orientalismul anticorupției (3)

colonialism

În episoadele anterioare ale mini-seriei de față ne-am concentrat pe demontarea argumentelor unui articol din The Guardian scris de autoarea moldo-română Paula Erizanu. Am văzut acolo cum singurul motiv pentru care ai vota cu „centrul” neoliberal din România este fiindcă ai băut din Kool-Aidul neoliberal.

Concluzia articolului pe care ne-am bazat analiza nu poate fi decât că principala problemă a multor țări din Est este statul însuși. Evident greșit și ideologic de dreapta, dar complet nesurprinzător pentru un articol din The Guardian.

De fapt, cea mai mare problemă a articolului este că, deși autoarea provine din regiunea pe care o descrie, narațiunea fabricată din jumătăți de adevăr și ideologie neoliberală este una complet vestică. Europa de est nu este un loc în sine, cu propria istorie și propriile dinamici. Este mai degrabă o construcție mentală, fabricată în editoriale ca acesta, în Cartea Neagră a Comunismului și în filme și serii cu filtre de imagine verzui, ca serialul de neuitat din 2019, Cernobîl.

Cu siguranță mult din articolul transmis de autoare inițial a rămas pe podeaua camerei de montaj din birourile Guardian, și știm sigur de la ea că titlul sub care a fost publicat îi aparține persoanei care a editat articolul. Autoarea propusese inițial ceva mult mai puțin înșelător: „Problema cu stânga din Europa de Est,” un titlu fundamental mai onest decât cel sub care a fost publicat până la urmă.

Dinamica acestei colonizări narative este subtilă iar, deși autoarea nu este nici ea lipsită de vină, dat fiind că joacă rolul portavocei prin care este amplificată această poveste despre Europa de est spusă de vestici esticilor și lor înșiși, nu este nici complet de blamat.

Gândirea orientalistă este omniprezentă, în Est ca și în Vest. Dau peste ea într-o conversație auzită în metrou în timp ce mă duc spre jobul meu din urâtul cartier de afaceri al Bucureștiului, mă înconjoară în sala de mese de la corporație unde îmi înghit prânzul. Dacă dau drumul la TV seara, e acolo, în vorbele fiecărui prezentator și fiecărui politician. Dacă închid ochii, e și acolo. E inevitabilă și distorsionează realitatea din jurul ei.

Deci nu o văd pe Erizanu ca fiind vinovată în mod special pentru că gândește așa cum arată articolul ei că o face. Ca noi toți, într-o măsură mai mare sau mai mică, ea a fost colonizată. Principala sa vină este că acum transmite această narațiune vestică înapoi către Vest, prin the Guardian, ca să poată fi citată ca fiind o perspectivă estică. Astfel, Ruritania se inventează din nou și din nou, și totul este bine.

Astfel, ajung la propria mea concluzie: e greu să fii de stânga în Europa de est, mai ales fiindcă trăiești în Zonă, unde realitatea e distorsionată de artefactele mentale lăsate în urmă de observatorii din vest, și până la urmă complet ascunsă de lumea ersatz în care corupția guvernamentală este principala problemă și în care vampirii libertarieni care se furișează prin cotloanele întunecoase ale dreptei și centrului sunt eroii care ne vor elibera de ea.


Note de final:

  1. Articolul de față este ultimul din mini-seria Centrul, corupția și anticorupția. Pentru mai multe informații privind modul în care este construită narațiunea corupției în vest și cum este aplicată exclusiv țărilor care nu fac parte din acesta, consultați acest episod din podcastul Citations Needed.
  2. Acest articol final se bazează nu în mică măsură pe opera lui Edward Said și a Vesnei Goldsworthy care, în textele lor seminale (Orientalism, respectiv Inventarea Ruritaniei) au teoretizat modul în care studiile orientale, respectiv balcanice sunt folosite ca instrumente de colonizare a imaginarului regiunilor pe care le analizează.