În timp ce stăm cu toții în case devine din ce în ce mai clar cât de importantă este sănătatea mintală. Aproximările făcute înainte de pandemie, de către Organizația mondială a sănătății, menționează că una din patru persoane va suferi de probleme legate de sănătatea mintală pe parcursul vieții. În această perioadă, nesiguranța legată de evoluția virusului, grijile legate de cei dragi și măsurile de autoizolare și distanțare socială ne afectează pe toți și arată destul de clar legătura dintre sănătatea mintală și impactul factorilor externi. Cu toate acestea, în izolare poate fi destul de greu să nu te gândești cât de puțin poți controla din tot ceea ce se întâmplă. 

M-a fascinat mereu relația dintre sine și exterior. Cât de mult suntem noi autentici și originali, și cât suntem de fapt egali și la fel. Acesta este unul dintre motivele pentru care am scris pentru doctorat o etnografie a dezvoltării personale din București, unde am observat cine sunt cei care participă, ce implică practicarea dezvoltării personale și care sunt relațiile dintre participanți. M-a interesat să văd care sunt factorii sociali care determină apariția și creșterea popularității acestui fenomen și am legat-o de apariția și dezvoltarea neo-liberalismului ca model de dezvoltare globală. 

Este greu uneori să observăm cum decizii luate atât de departe de noi ajung să modeleze cum ne percepem pe noi înșine. Când Margaret Thatcher a zis „there is no society”, a transmis practic, unei întregi lumi, că doar singuri ne putem ajuta. Și astfel, dezvoltarea personală, a cărei mantră este „tu ești cea mai importantă persoană din viața ta”, ne-a propulsat spre un individualism extrem. 

Modul în care ne vedem pe noi înșine în societate și cât de bine ne simțim în ea ne afectează sănătatea mintală. Au tot fost propuse discuții privind această problematică, în mediile academice și nu numai: de la munca alienantă, la exploatare și condițiile de muncă inadecvate; de la cum se face profitul prin munca altora, până la cum, pentru a crește profitul, condițiile de muncă pot deveni din ce în ce mai stresante. Așteptările sociale pe care trebuie să le îndeplinim și percepțiile pe care le construim despre noi înșine ne pot adânci în gânduri care pot produce suferințe, iar întrebarea despre cât și ce merităm pare să fie o preocupare a multor căutări de sine. Valorăm cât producem, valorăm cât ne apreciază oamenii sau valorăm câți bani avem? Modul în care construim relațiile cu ceilalți ne structurează așteptările și nevoile. 

În cadrul cercetării de teren, am putut observa cum poate acționa ideologic dezvoltarea personală. O participantă din cadrul unui grup a adresat, în cadrul discuției, nemulțumițumirea ei legată de relația pe care o avea cu managerul de la locul ei de muncă.  Trainerul i-a sugerat că această nemulțumire este responsabilitatea ei și ar putea fi din cauza energiilor negative pe care ea i le putea transmite managerului. Participanta a respins ideea, insistând că vina este de fapt a mangerului care se poartă nedrept cu ea. Ca soluție pentru acest conflict, trainerul i-a propus să-și dea demisia dacă nu poate gestiona situația, deoarece responsabilitatea pentru respectivul conflict îi aparține în totalitate. 

Este clar un exemplu de interpretare exagerată a ideei de responsabilitate individuală și că nu toți practicieni o împărtășeau. Aș vrea totuși să punctez că ideologia din spatele dezvoltării personale poate lua și această formă: dacă eu sunt singurul responsabil de viața mea, atunci pot controla tot ce mi se întâmplă. Pot să arunc cu gânduri bune către șef și el se va purta instant mai frumos cu mine și pot oricând să îmi schimb locul de muncă pentru că mereu sunt multe altele care doar pe mine mă așteaptă. Această interpretare individualistă a problemei scoate din discuție alte posibile cauze ale conflictelor de muncă și ale problemelor din relațiile de muncă, precum opoziția dintre proprietar, manager și angajați. 

Cu toate că dezbaterea despre natură versus cultură pare a fi depășită, natura încă ajunge să fie un văzută ca fiind factorul primordial în formarea oamenilor și comportamentelor. Preferată de regulă în pozițiile politice de dreapta, este și cea mai facilă explicație oferită. Societatea nu există, doar indivizii sunt responsabili de viețile lor, acesta fiind un curs al naturii imposibil de schimbat. 

Dezvoltarea personală, prin practicile sale cele mai cunoscute, aruncă și ea responsabilitatea asupra individului. Mai prinde și forme politice și sociale atunci când e preluată de curente feministe sau împinsă către forme comunitare de self-help. 

În România, nu prea vedem aceste manifestări la nivel politic. Există încercări ale unor grupuri LGBTQAI+, ONG-uri sau anumite produse media (podcast, vloguri). Abia de anul trecut există și o serie de evenimente dedicate sub umbrela Mad Pride. Grija pentru sănătatea mintală, după turnura neo-liberală, s-a mutat de la stat către individ. Acest proces a primit sprijin și de la stânga și de la dreapta. Dreapta libertariană l-a sprijinit, pentru a reduce costurile, în timp ce stânga critica condițiile din instituțiile publice (spitale psihiatrice, sanatorii) de sănătate și modul în care erau tratați cei internați. 

În sociologie există un exemplu clasic despre ce înseamnă o problemă individuală versus o problemă socială. C. W. Mills descrie cum, într-o comunitate, dacă avem un singur personaj care nu își găsește un loc de muncă atunci poate fi o problemă individuală, însă dacă avem un procent din populație care nu-și găsește atunci e o problemă a societății.

Nu sunt de acord că dezvoltarea personală, în forma în care este practicată, poate să ofere soluția magică pe care o promite. Mi se pare cel mult punctuală și ocazională. Astfel, am ajuns să mă întreb cum poate fi construită o discuție și o practicare a dezvoltării personale dintr-o perspectivă de stânga, care să ia în calcul și relațiile sociale ca mod de construirea a nevoilor și personalității.  Sper ca această rubrică să contribuie, alături de alte mișcări emergente, la construcția unei unui curent de contrapondere de stânga la valorile propuse public și politic când vine vorba de grija sinelui.