Zilele astea sunt tot mai multe voci care cer, în esență, o repetare a măsurilor luate cu 10 ani în urmă. Pe lângă tăierea salariilor bugetarilor cu 25% și a pensiilor cu 15%, în anul următor, Băsescu și ai lui au băgat austeritatea în toate legile esențiale: pensii, asistență socială, învățământ, codul muncii, dialog social șamd.  deși chiar și mama și tata politicilor de austeritate, Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional, au zis că măsurile din România au fost exagerate. Așa au cam rămas de atunci, indiferent de cine a fost la putere. Nici acel moment, nici ceea ce se conturează că are să vină nu ar fi fost posibile fără complicitatea unora ca Ponta și Ciolacu.

PSD-ul lui Ponta și mai apoi cel al lui Dragnea, deși au avut puterea cum nu a avut-o niciun alt partid, au lăsat închise zecile de spitale și sutele de școli închise de Băsescu, Boc și Funeriu. Au lăsat în loc o lege a asistenței sociale care te tratează ca pe un infractor și nu ca pe o persoană aflată în dificultate, cu ajutoare ridicol de mici și proceduri de obținere umilitoare, greoaie și absurde (despre ancheta socială de 20 de pagini, în care ți se numără găinile și metri pătrați de flori din curte, altădată). Nu s-au atins de o lege a dialogului social care a făcut imposibilă negocierea colectivă la nivel sectorial sau de un cod al muncii care a precarizat munca și a dat liber la abuzuri. Au lăsat fără acces la pensie zeci de mii de vârstnici: n-ai hârtii să demonstrezi că ai muncit cel puțin 15 ani, căci doar prin muncă recunoscută cu hârtii îți poți dovedi dreptul la viață după ce treci de 65 de ani, nu primești pensie. 

Din cei 10 ani de când a anunțat Băsescu austeritatea, Ponta a fost prim-ministru trei, iar PSD a avut puterea pentru alți trei ani și jumătate. Șase ani și jumătate, adică majoritatea timpului, au avut puterea. În tot timpul ăsta au ales să opereze în cadrul austerității setate de Băsescu și ai lui, deși discursiv au făcut din el cel mai mare inamic, chiar și mult după ce nu mai era președinte. 

Și acum? Acum vedem o repetare aproape caricaturală a scenariului de acum 10 ani. PNL, cu mult înaintea declanșării pandemiei de coronavirus, urla că va da afară sute de mii de bugetari, va tăia salarii în stânga și-n dreapta, va stopa „risipa de bani” dați pe pensii și asistență socială și tot așa. Criza cauzată de pandemie e contextul perfect acum, nici nu mai au nevoie de o justificare așa puternică. Iohannis poate să preia integral discursul lui Băsescu, sau poate să pună direct filmulețul de acum 10 ani, de ce să se mai obosească? Oricum răspunsul va fi același: niciunul.

Dacă PSD și Ponta ar fi fost cu adevărat oameni de stânga și preocupați de cei care au avut și vor avea cel mai mult de suferit după dezastrul austerității, și-ar fi asumat guvernarea și ar fi implementat un program anti-ciclic, în care statul să-și asume un rol central în dezvoltarea economiei. Cîțu, prin gestul lui de lașitate, le-a dat și portița: de ce, văzând dezastrul și iresponsabilitatea PNL, nu au refăcut, formal, alianță în Parlament PSD – Pro România – ALDE? Ei sunt cei care au câștigat alegerile în 2016, de ce nu s-au prezentat în fața lui Iohannis cu majoritatea ce a fost votată legitim la începutul mandatului? Constituțional, atunci, Iohannis nu avea de ales și trebuie să se consulte cu ei pentru formarea unui nou Guvern. Care putea fi de partid sau cu tehnocrați, dar cu o direcție clară și asumată de stânga, contra austerității ce ne paște acum. 

Așa, s-au făcut și se fac mici pe perioada cât dreapta retrage statul și lasă cetățenii într-o luptă inegală pentru resurse și supraviețuire și vin câțiva ani mai târziu  să pozeze în salvatori, fără a schimba însă aspectele esențiale. Puține lucruri ar fi mai triste din punct de vedere politic decât o repetare a momentului 2012 în 2022, când după 2 ani de austeritate dură, Ponta să apară salvator și să fie propus prim-ministru de către Iohannis. El și ai lui par că pentru asta se pregătesc acum.

Ar putea fi altfel? Desigur. În ultimii 7-8 ani, România a avut o creștere economică fantastică. Tigrul Europei. Unde s-a dus toată acea creștere? Mare parte din ea, în acumulare la vârf. Într-un sistem care a taxat extrem de puțin și spre deloc profitul, dividendele, averile, șamd, banii au rămas la vârf, conform sfintei scripturi a religiei libertariene trickle down economics. Unii au scurs banii în paradisuri fiscale, alții i-au investit în creșteri ale afacerilor în mod nesustenabil. Averile acumulate pot fi taxate puternic. Întreg sistemul fiscal poate fi regândit pentru un model economic sustenabil, just în primul rând cu cei mulți, care duc greul producției: lucrătorii. Taxare progresivă a veniturilor, mai puțin pe muncă și mai mult pe profit și altele.

Apoi, capacitate de a produce este clar că există. Ce se poate salva, să fie salvat, cu condiții clare de îmbunătățire a plății și condițiilor de muncă pentru angajați. Ce nu se poate salva, să fie preluat de stat și utilizat de autorități sau redat comunităților locale pentru alte scopuri. 

Nici criza forței de muncă nu va mai fi o problemă, întrucât pandemia a adus în țară foarte multe persoane care migraseră economic în Vest. Deci acum sunt oameni care, plătiți corect și într-un cadru de muncă just, pot rămâne aici, pot prelua din afaceri dacă coloșii sunt sparți în unități mai mici ce se pot organiza în cooperative. În agricultură, în construcții, în servicii, peste tot vom avea oameni cu experiență, oameni care, dacă sunt ascultați, ar putea dezvolta aici ceea ce făceau în Italia, Spania, UK, Germania, Austria. Inclusiv în social, în servicii de îngrijire, atât pentru bătrâni cât și pentru copii: un plan amplu pentru deschiderea creșelor în toate localitățile ar putea elibera o parte din populație blocată acum în creșterea copiilor și ar introduce în PIB, în economia fiscalizată, o parte din munca domestică nerecunoscută, în mod nedrept, în momentul de față. 

Vorbim, în fond, de măsuri social democrate, știute și testate în timp, nu de măsuri radicale de stânga. De ce pretind PSD și Ponta că sunt ceea ce nu sunt?