Perioada coronavirusului ne demonstrează că obsesia șefilor cu prezența fizică zilnică la muncă este o absurditate a capitalismului. Odată ce pandemia va lua sfârșit, trebuie să facem ca opțiunea de a lucra de acasă să devină permanentă și obligatorie.
În ultimele zile, lucrătorii și lucrătoarele care încă au un loc de muncă descoperă pentru prima dată în viață bucuria lucratului de acasă. Coronavirus ne arată că lucratul de acasă (sau teleworking) este mai mult decât o plăcere vinovată pe care o negociezi din an în paște cu angajatorul tău (dacă ai norocul să fie indulgent). Lucratul de acasă poate deveni un mod general de viață, de pe urma căruia am beneficia în nenumărate moduri.
Angajații și angajatele care lucrează voluntar de acasă sunt mai puțin stresați, mai productivi și mai satisfăcuți profesional. Când practici teleworkingul, câștigi una sau două ore pe zi pe care altminteri le-ai fi petrecut respirând gaze de eșapament și enervându-te în trafici. Lucratul de acasă este un potențial beneficiu pentru mulți părinți, care pot avea grijă mai bine de copii. Persoanele cu dizabilități, pensionarii, persoanele izolate geografic, persoanele care își îngrijesc membrii de familie se numără printre categoriile defavorizate cărora teleworkingul le dă o șansă de afirmare profesională.
Teleworkingul poate transforma orașele și comunitățile în care trăim. Un oraș în care mai multă lume stă acasă este un oraș cu mai puțină aglomerație și aer poluat. Renunțarea parțială la spațiul ocupat de birouri, carosabil și parcări poate economisi câteva procente vitale din suprafața orașului, lăsând loc parcurilor, bazelor sportive, spațiilor comunitare sau altor facilități destinate publicului larg.
Efectele pozitive asupra mediului ale teleworkingului sunt și mai pronunțate în cazul teleprezenței. În loc să străbați mii de kilometri cu avionul pentru o întâlnire de afaceri, poți participa la întâlnire în mod virtual. Adoptarea la scară largă a teleprezenței poate reduce emisiile cu gaze de efect de seră cu 1-4 gigatone de CO2e și poate duce la economii globale de 1,2-4,4 trilioane de dolari.
Trebuie precizat că lucratul de acasă nu este o soluție universală, și că nu garantează rezultate optime pentru toată lumea. Mai mult, există pericolul ca patronii să se folosească de dispersia geografică a angajaților pentru a le submina drepturile salariale și eforturile de organizare la locul de muncă.
Teleworkingul poate fi un mijloc de emancipare a claselor muncitoare și de creștere a standardului general de viață, la fel cum poate fi o unealtă de desolidarizare și precarizare a muncii. Când angajatul evadează din spațiul fizic al biroului – un spațiu gândit de patron pentru a-l înregimenta și a-i controla viața -, scapă de o sursă de opresiune. Pe de altă parte, același spațiu opresiv și dezumanizant îi oferă posibilitatea, prin apropierea fizică de colegi, să se sindicalizeze – să-și afirme personalitatea colectivă și să exercite o piedică la abuzurile patronului.
Așadar, trebuie să fie clar că beneficiile maxime ale lucratului de acasă vin numai în situația în care premizele contractuale și organizaționale ale mutării la domiciliu a lucrului se fac nu la discreția patronului, ci ca rezultat al unui proces de negociere colectivă, pe care angajații îl pot monitoriza îndeaproape pentru a se asigura că interesele lor primesc greutatea cuvenită.
Nu trebuie să privim lucratul de acasă ca un avantaj trecător al pandemiei. El poate deveni permanent, făcându-ne multora dintre noi viața mai frumoasă și ducând la o societate mai bună. Telemunca e muncă, și ar trebui să fim lăsați să o alegem.