În vremuri de pandemie, în care pe zi ce trece primim vești mai îngrijorătoare din țară și de aiurea, sistemul de sănătate public din România e singurul care ne mai poate scăpa. O spun toate partidele, o spune și mediul privat, care refuză să absoarbă costurile imense ale combaterii pandemiei. 

Din nefericire, dar în mod previzibil, la începutul lunii februarie, cu două luni înainte de startul oficial al crizei COVID-19 în România, s-a publicat în Monitorul Oficial și ordonanța de urgență care privatizează sănătatea. S-au scris și spus multe despre cum s-a făcut această privatizare mascată și cine sunt principalii responsabili pentru această ordonanță de urgență.

În rândurile ce urmează, nu mă voi concentra prea tare pe motivele pentru care această măsură va însemna un dezastru pentru români. Acestea sunt bine cunoscute deja, și acoperite extensiv atât în presa românească (aici, aici, aici sau aici) cât și în cea internațională (în SUA, una din puținele țări din lume care au un sistem de sănătate complet privat, lupta politică principală este una pentru construirea unor mecanisme de stat care să despovăreze cetățeanul de costurile imense ale sănătății). De altfel, până și actorul principal al farsei, dublu fost ministrul sănătății Victor Costache, a spus cu subiect și predicat ce va însemna această măsură: 

Ce ne interesează în mod deosebit, însă, este cine sunt artizanii acestei măsuri, care va umfla costurile cu sănătatea pe care le suportă din buzunarul propriu românii până la proporții pe care nici nu le putem estima încă.

Evident, primii responsabili sunt membrii guvernului PNL condus de Ludovic Orban, care a adoptat ordonanța de urgență care a făcut privatizarea sănătății o realitate implacabilă. Dintre ei, sar în ochi două personaje în mod special.

În primul rând, Victor Costache, ministrul sănătății pe care l-am văzut mai sus explicând că oamenii sunt ca mașinile, și că toată lumea are RCA, dar CASCO numai cine-și permite. Domnul Costache e o figură fascinantă în sine, mai ales în contextul valului de oprobriu public privind corupția din România ultimilor ani. El este cel care, la numai 3 zile după ce a depus jurământul de ministru al sănătății a semnat un contract de 20.000 de lei/lună cu clinica privată Polisano (clinică deținută de MedLife, care și-a închis ușile zilele acestea pentru pacienții care prezintă simptomatologie de gripă), după care a modificat un ordin de ministru din 2015 privind acțiunile prioritare pentru pacienții cu infarct miocardic acut în așa fel încât clinica Polisano să fie eligibilă pentru finanțare în acestea. Întrebat despre aceste lucruri, ministrul a produs o decizie ANI care spune că, în principiu, „funcția de membru în cadrul Guvernului simultan cu desfășurarea de activități medicale în baza unui contract de muncă nu este de natură de a genera o situație de incompatibilitate din perspectiva Legii nr. 161/2003 cu completările și modificările ulterioare.”

Desigur, putem comenta aici că, dacă nu este conflict de interese din punct de vedere legal, este în mod cert conflict de interese în sens de dicționar, conflictul de interese fiind definit ca fiind „o situație în care o persoană sau organizație este implicată în mai multe interese, de exemplu interese financiare sau de altă natură, ce pot corupe sau afecta major luarea deciziilor corecte și imparțiale de către acea persoană sau organizație.” 

Dar să-l lăsăm pe domnul Costache deoparte un minut și să trecem la următorul actor, tot membru PNL, tot membru al guvernului Orban care a dat cele 17 OUG în noaptea de dinainte să cadă. Mă refer, desigur, la creierul economic al PNL și Ministrul Finanțelor din guvernul Orban care a trecut această ordonanță, domnul Florin Cîțu (fost ministru al finanțelor, fost prim-ministru desemnat, actualmente din nou ministru al finanțelor). Acesta este un tânăr inteligent care, după ce a terminat două facultăți relativ necunoscute din SUA, și-a petrecut prima parte a carierei (aceea care a avut loc în sectorul privat și care s-a încheiat la scurt timp după începutul crizei economice din 2008, care a fost provocată de speculații financiare făcute în sectorul bancar), ocupând diverse poziții de conducere în diverse bănci din lume, de la Noua Zeelandă și până în România. Unul din lucrurile făcute de junele liberal în această calitate a fost participarea activă la un atac speculativ împotriva leului al cărui rezultat direct a fost creșterea dobânzilor la creditele românilor în anul 2008. 

Tânărul domn Cîțu are niște opinii foarte puternice în ceea ce privește statul și implicarea acestuia în economie. Mai precis, are opinia că acesta n-ar trebui să o facă absolut deloc, întrucât el este libertarian. În ceea ce privește sistemul de pensii și cel medical, junele liberal consideră că „trebuie dezvoltat sistemul privat.” Alte idei pe care le are libertarianul ministru mai sunt privatizarea băncilor publice, dereglementarea sistemului bancar privat și eliminarea programului Prima Casă. Domnul Cîțu a declarat recent și că este, în sfârșit, „momentul ca sectorul privat să fie prioritatea 0 în România, și nu învățământul sau sănătatea.”

Dar să nu ne facem iluzii, această viziune nu este apanajul PNL, este practic uniform distribuită în toate partidele. Să privim, de exemplu, spre un alt tânăr Sheldon care iubește mediul privat, tot libertarian și el (cum altfel?), și anume Claudiu Năsui, creierul titanic a cărui principală ocupație în ultima vreme a fost să elaboreze programul de guvernare al USR. Printre numeroasele sale opinii de o rară calitate, domnul Năsui consideră și că CNAS trebuie să dispară, iar sistemul de asigurare de sănătate să fie complet privatizat. Uriașul gândirii de la USR a declarat între timp că statul ar putea utiliza CNAS pentru a combate efectele coronavirus în România, dar altminteri nu și-a schimbat părerea despre sistemul public de sănătate.

Să nu uităm nici că măsurile de astăzi, care ne vor face să plătim coplăți necunoscut de mari începând cu 2021, nu ar fi fost posibile fără decizia guvernului PSD al Vioricăi Dăncilă care a introdus prima dată în cadrul legal românesc noțiunea de coplată.

Ajungem deci la răspunsul la întrebare. Cine vrea să privatizeze sănătatea din România? Toate partidele politice au un consens pe această temă, deși este clar modul în care un sistem medical privat este în defavoarea populației. Și atunci, singura întrebare care rămâne este de ce există acest consens în întreaga clasă politică românească? Întrebarea este cu atât mai importantă acum că vedem ce efecte are un sistem medical public subfinanțat, în condițiile în care privații refuză să participe la combaterea epidemiei.