Științele economice sunt un subiect intens studiat de universități, institute, guverne și cercetători independenți. Totuși, în discursul public toate dezbaterile, toate controversele, toate nuanțele sunt aplatizate, iar mijloacele de analiză economică ajung reduse la curbele cererii și ofertei care dictează că salariul minim trebuie să scadă, iar chiriile să crească. Fix această atitudine își doresc Michael Goodwin și Dan E. Burr să contracareze în romanul grafic Economix: How our economy works (and doesn’t work) in words and pictures.

Ethosul lui Economix este afirmat cel mai clar în capitolul 6, Era of Limits. Discutând preferința economiștilor mainstream pentru modele matematice, Goodwin îl citează pe economistul american Robert Lucas când acesta declară că:

”Analiza matematică nu este unul dintre multele mijloace de a studia economia; este singurul mijloc. Științele economice sunt analiză matematică. Orice altceva înseamnă vorbărie și desene.”

Însă personajul narator, Goodwin desenat de Burr, răspunde întrebându-l ce crede despre desene care vorbesc. Desigur, e o poantă, însă e o poantă care sintetizează abordarea autorilor. În loc să trateze studiul economiei ca pe o știință matematică, cu legi imuabile care dictează producția și managementul resurselor, iau o abordare narativă și descriptivă asupra științelor economice.

Așa că o iau cu începutul. Mă rog, cu un început. Cu nașterea capitalismului și a economiilor de piață în Olanda. Doar economia trebuie să existe înainte să poată fi studiată. Preferând mijloace financiare sofisticate (bănci care oferă împrumuturi pentru investiții, percepând dobândă), economia Olandei a fost orientată în secolul al XVII-lea în jurul comerțului și manufacturii, spre deosebire de restul economiilor europene, majoritatea încă preponderent agrare. 

Pentru a putea rezista în fața vecinilor de la nord-est, ministrul de finanțe francez Jean-Baptiste Colbert impune măsuri protecționiste. Acestea funcționează în înclinarea raportului de forțe în defavoarea Olandei, lăsând Britania cu Franța să se lupte pentru supremație economică. Însă din cauza tarifelor și reglementărilor capitalul nu poate circula liber prin economie. Astfel, deși populația hexagonului întrecea de trei ori pe cea a Angliei și Scoției, puterea financiară a guvernelor respective era echilibrată.

Autorii găsesc explicația pentru fenomenul aparent straniu în Avuția Națiunilor a lui Adam Smith. Revelația volumului de față stă în faptul că Goodwin chiar îl citește pe Smith, nu se rezumă la a repeta sintagma care face referire la ”mâna invizibilă” pentru a cere dereglementări și emacierea statului după principii laissez faire.

Prima explicație pe care Smith o găsește pentru avuția țărilor stă în diviziunea muncii în cadrul atelierelor de manufactură. Un număr de muncitori specializați pe o anumită sarcină pot realiza secvențial un produs mult mai eficient decât același număr de muncitori care parcurg în paralel întreg procesul de producție. Iar astfel de ateliere eficiente, operând rațional pe o piață, adică urmărindu-și propriul interes, mulțumită competiției se vor organiza ”ca ghidate de o mână invizibilă” în interesul public. 

Goodwin editorializează proza mai degrabă descriptivă a lui Smith, apelând la autoritatea autorului scoțian pentru a începe trasarea contururilor unei economii ideale. Invocând preferința lui Smith pentru piața liberă, autorii identifică momentul când angajatorii reușesc să-și traducă puterea economică în putere politică ca momentul când economiile încep să nu mai funcționeze. 

Astfel, întreaga istorie modernă ajunge prezentată în Economix în această cheie: capitaliști devenind puternici, forțând statul să reglementeze în favoarea lor, implicit în defavoarea competiției și mai ales în defavoarea muncitorilor. Deoarece cumpărătorii sunt înșiși muncitorii, când aceștia nu au putere de cumpărare (din cauza companiilor care-și maximiează profiturile scăzând salariile și crescând prețurile) nu pot achiziționa produsele care rămân pe stoc, ceea ce duce la degenerarea întregului lanț de producție. Aceste crize de supra-producție ajung să fie rezolvate ori prin descoperirea de noi frontiere pentru capitalism, prin războaie ori de către politicieni populiști care sparg monopolurile și creează plase de siguranță socială care pun muncitorii pe picior de egalitate în negocierea salariilor și condițiilor de muncă. Deci în viziunea autorilor rolul statului este de a menține piața cu adevărat liberă prin încurajarea unei competiții oneste între actorii care participă în ea.

De aceea Goodwin și Burr găsesc cele mai disfuncționale economii în cele fasciste când statul în loc să spargă monopolurile marilor industriași ajunge să le susțină, identificându-se cu acestea, precum și în cele staliniste când statul direcționează întreg sistemul de producție cu rezultate nefaste. În ciuda unor derapaje anticomuniste și a unei prea slabe interogări a economiilor fasciste, cartea evită să compare cele două sisteme într-un mod vulgar, recunoscând diferențele fundamentale și chiar menționând favorabil situații din blocul estic precum Iugoslavia. Iar celor două le face concurență economia neoliberală care lasă piața liberă să fagociteze tot procesul democratic în favoarea marilor corporații.

Autorii identifică sursa acestor derapaje în fața unor soluții de bun-simț în opera lui David Ricardo care a sistematizat observațiile lui Adam Smith și a pus științele economice pe calea către acea pură analiză matematică menționată mai devreme. Obiecția lui Goodwin e că pentru a sistematiza ceva ce este eminamente o narațiune se recurge la simplificări, prin a căror acumulare se obține o fundație șubredă pentru dezvoltarea de politici publice.

Aceasta ar fi tensiunea secundară care străpunge volumul: succesiunea dintre teorii economice ideografice, care descriu fenomene, cu unele nomotetice, care prescriu legi. De la Smith la Ricardo care deviază în Marx căruia i se răspunde prin marginalism care se dezvoltă în economia neoclasică criticată apoi de Keynes.

În această grilă este povestită colonizarea Americilor și Asiei de Sud de către europeni, Războiul Civil American, Manifest Destiny, instaurarea primului stat social de către conservatorul Otto von Bismark, așa-numita Gilded Age și The Square Deal al lui Theodore Roosevelt, Primul Război Mondial, Mare Depresie și The New Deal a lui Franklin D. Roosevelt, Al Doilea Război Mondial, Războiul din Coreea, impunerea dictaturilor de extremă dreapta în America de Sud și Africa, Războiul din Iraq și eșecul reconstrucției sale, precum și globalizarea direcționată de FMI.

Deci cartea este o trecere comprehensivă prin aproape 400 de ani de istorie economică și impactul ei asupra dezvoltării lumii. Sau cum 400 de ani de dezvoltare poate fi justificat prin diferite științe economie. E aproape de la sine înțeles că o astfel de retrospectivă nu v-a mulțumi aproape pe nimeni. Ceea ce este probabil cea mai de preț calitate a cărții, încurajând aprofundarea subiectelor.

La acest lucru contribuie și realizarea grafică căreia mi se pare un pic impropriu să-i zic bandă desenată (sau roman grafic). Este un hyper-text ilustrat organizat ca o bandă desenată, cu desene inspirate de Harvey Kurtzman. Desigur, caricaturile pot exemplifica diferite situații, pot găzdui dialoguri socratice, iar anumite fenomene complicat de explicat pot fi redate prin diagrame. Însă volumul ar putea funcționa la fel de bine tradus în clipuri la tabla albă, asemenea celor ale lui Robert Reich sau într-o formă în care textul și desenul rămân mai clar demarcate. Din anumite puncte de vedere (ar fi mult mai ușor de căutat prin carte) Economix ar fi putut să renunțe la multe dintre convențiile benzii desenate. În schimb cred că autorii contează fix pe aceste convenții pentru a induce un anumit scepticism în cititori.

Autorii își pot anunța cititorii la început că textul reprezintă doar perspectiva sa și îi poate încuraja să verifice informațiile, dar dacă textul este clar, concis și fără lacune logice evidente e greu să nu fie persuasiv pentru un cititor nefamiliar cu subiectul. Desigur, autorii pot să-și vulgarizeze discursul, să evite folosirea de noțiuni tehnice, să folosească un limbaj afectat, însă aceste lucruri ar periclita calitatea informației prezentate. Economix, în schimb, echipează cititorii cu noțiuni suficiente pentru a citi Financial Times sau anumite bloguri de specialitate, inducând totuși scepticism cu fiecare pagină. Poți lua în serios numai până la un punct un volum în care Bill Clinton îl scoate în șuturi pe George H. Bush din Casa Albă ca în Tom & Jerry.